Page 63 - vl_46
P. 63

În lumea povestirilor lui Ioan Barb


                       upă  „Oraşul  scufundat”  (Editura  Cenaclul  de  la  Păltiniş,  2012),  Ioan  Barb,  un
                       postmodern extrem de imaginativ, revine în 2016 cu un nou volum de proză scurtă,
               D„Dumnezeul din paharul cu votcă” (Editura Tritonic, Bucureşti, 2016),  „O mărturie a
           vremurilor, după  precizarea autorului, care nu mai există decât în memoria noastră, a celor ce mai
           suntem încă vii” (p. 31).  Şi prozele din acest volum gravitează pe aceeaşi orbită, având ca  nucleu epic
           oraşul de suflet al autorului, Călanul fost supraindustrializat. Cele 9 povestiri din acest volum reînvie o
           lume cu preocupările şi  racilele ei. El urmăreşte astfel evoluţia  grupurilor sociale, introduce  din loc
           în loc scurte eseuri despre comportamentul individului în colectivitate,  întâmplări  la care a fost fie
           martor,  fie  participant  direct.
           Relatarea,  privită  prin  prisma
           personajului  narator,  are  în
           majoritatea  textelor,  un  caracter
           autobiografic (de referinţă fiind chiar
           povestirea  ce  că  titlul  volumului,
           Dumnezeul din paharul cu votcă).
                  Primul  text,  Calea  regală
           (continuare  la  prima  povestire  din
           volumul  „Oraşul  scufundat”,
           întâlnirea cu bătrâna contesă pentru o
           cauză juridică), rememorează o lume
           despre a cărei  existenţă  vorbesc încă
           locurile,  în  cazul  de  faţă  crucea  de
           piatră de la marginea drumului despre
           care  aflăm,  nu  întâmplător,  la  un
           memorabil    moment    al  zilei  când
           „Soarele  alunecase  după  dealuri,
           razele  lui    încă  aruncau  o  lumină
           stranie asupra   munţilor Retezat şi o
           umbră  de  mister    asupra  pădurii
           Haţegului, care începea să  urce dealul
           lin, chiar din acel loc”. O profesoară
           de liceu povesteşte cum securiştii i-au
           ucis  bunicul,  fost  administrator  al
           moşiei,  şi  pe  cel  mai  interesant
           personaj din partea locului, măgarul înţelept Bela, dovadă fiind urmele de gloanţe de pe crucea
           ridicată la marginea satului.
                  Autorul realizează un adevărat studiu al mentalităţilor, introduce din loc în loc scurte reflecţii
           despre mecanismul puterii, comportamentul omului ajuns în situaţii limită. Un comisar de poliţie,
           Dimofte (Legământul de castitate), retrăieşte drama fostei sale iubiri năruită prin  moartea iubitei,
           când subalternii săi aduc la postul de poliţie o tânără pe care au arestat-o la coborârea dintr-un tir
           turcesc. După o noapte de chinuri sufleteşti, Dimofte nu mai face distincţie între real şi fantastic mai

            Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018                                               61
   58   59   60   61   62   63   64   65   66   67   68