Page 10 - vl_47

Interogații despre centrul și periferia sinelui

u cu mult timp în urmă, tot în coloanele acestei publicaţii (Vox Libri, nr. 2 - 2015)
încercam o radiografiere a raportului dintre centru şi periferie, cu referire strictă la
Nspaţiul cultural românesc, cel de azi şi cel de odinioară. Mărturisesc că, din motive
de coerenţă şi justă delimitare, am împins atunci către… periferie imboldul de a lărgi sfera reflecţiei
mele abordând, măcar şi în trecere, problematica atât de complexă a centrului şi a periferiei sinelui
individual. Uitasem cu totul de ea, însă de curând, printr-o mişcare bruscă (a cărei cauză rămâne să o
identific), constat că a migrat vertiginos de unde o „izgonisem” atunci şi iat-o ajunsă acum în chiar
centrul preocupărilor mele.
Pentru că îmi tot da târcoale, mi-am zis să încerc să o îmblânzesc ademenind-o cu un dialog
amical. Cel preliminar a avut deja loc, iar o primă concluzie ar fi că problema centrului şi a periferiei
sinelui este nu numai provocatoare pentru spirit, dar adeseori plină de capcane. Una dintre acestea
putând fi, de pildă, cea a abordării specioase, acolo unde, odată pătrunşi, mulţi dintre noi am fi pe dată
pierduţi.
Totuşi, problematica centrului şi a periferiei sinelui unei persoane nu e doar apanajul
psihologilor. Cred asta cu tărie, aşa că, dacă
împărtăşiţi această premisă şi dacă tot suntem aici
reuniţi într-un dialog al ideilor afirmate de la o
oarecare distanţă (tipografică), calea reflecţiei pe
care v-o propun dvs, cititorilor acestor rânduri, este
de această dată una strict interogativă. Nu-i o cale
regală, bătătorită cu informații docte, ori cu
argumente imbatabile, extrase din tratate stufoase, ci
o abordare ce ia mai degrabă chipul unor „poteci”
puţin străbătute, dar care ne pot duce către puncte de
belvedere neașteptate. Iar odată ajunși acolo, ce
panoramă uimitoare a sinelui i se înfățișează
spiritului nostru! În plus, dacă am ales ca metodă de
radiografiere a acestei problematici o suită de
zigzaguri interogative, este și pentru că, deseori, tirul
câtorva întrebări ţintite just, clar formulate poate fi
mai captivant şi mai fertil intelectual decât drumul neted al aserţiunilor docte ori cel searbăd al ideilor
preluate de-a gata de la alţii.
În orice caz, între aceste două componenete ale universului nostru interior există o tensiune
continuă, iar relaţiile lor de adâncime sunt mult mai dinamice (până la înverşunare uneori) decât cele
situate la suprafaţă. De la acestea din urmă (vizibile cu ochiul liber), către primele (mai subtile, abia
întrezărite) vă invit să mă însoţiţi, căutând fiecare răspunsul propriu la următoarele întrebări:
- Când am început să ne căutăm întâia oară centrul? Ni l-am găsit atunci sau mai târziu?
- Suntem de acord că orice om are nu numai un centru, ci şi o zonă periferică a sinelui său?
- Dar ce e un centru? Iar periferia?
- Cum şi când ajungem la centru? Cum şi din ce motive sondăm periferia?

Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018 8