Page 9 - vl_47

Centenarul Marii Uniri

principalele sfere de activitate - economică, financiară, externă -,
dar în cadrul legislativ și administrativ al Ungariei. În seara zilei
de 14, Aurel Lazăr a prezentat răspunsul C.N.R.C. la cea de a
doua propunere maghiară: „Consiliul Național Român constată că
tratativele avute cu domnul ministru și cu Consiliul Național
Ungar n-au ajuns la o înțelegere principială, că nu poate accepta
explicația primită referitor la dreptul de liberă dispunere, de
vreme ce guvernul ungar nu recunoaște dreptul națiunii române de
a exercita puterea executivă pe teritoriile locuite de națiunea
română”. Acest răspuns care considera negocierile eșuate l-a
surprins pe ministrul Oskár Jászi, care era convins că a fost destul
de concesiv în cursul tratativelor. De aceea l-a întrebat pe Iuliu
Maniu, într-o discuție directă, ce vor de fapt românii. Acesta a
răspuns scurt: - „Teljesen elszakadt” - „Rupere totală”.
În cursul ședinței Consiliului Național Român Central
Aurel Vlad, membru al delegației din 15 noiembrie, când a fost analizată noua situație, un grup de
române în tratativele de la Arad tineri, în frunte cu Iustin Marșieu de la Arad, a solicitat
proclamarea unirii Transilvaniei cu România de către C.N.C.R.,
după modelul celorlalte popoare din centrul Europei. La această propunere Vasile Goldiș se opune
spunând: „Oare putem noi să dovedim autenticitatea unui act atât de important, dacă el va fi tras la
îndoială? Putem noi oare să dezmințim insinuarea, care desigur se va produce, cum că decretarea
unirii nu exprimă voința întregului popor, ci numai a câtorva persoane? Iată, domnilor, pe scurt,
motivele care ne determină să nu urmăm apelul dumneavoastră, făcut, nu mă îndoiesc, cu cel mai
curat gând”.
Pentru a preîntâmpina o intervenție militară a Budapestei, care se considera îndrituită să
intervină în virtutea Convenției de la Belgrad încheiată între guvernul maghiar și armatele Antantei,
conduse de Franchet dʼEspérey, și care lăsa cea mai mare parte a Transilvaniei sub administrația
autorităților maghiare, Consiliul Național Român Central a stabilit ca printr-o largă adunare românii
din Ungaria și Transilvania să decidă asupra viitorului lor.
În aceste împrejurări, Consiliul Național Român Central ia o serie de măsuri pentru
organizarea și desfășurarea Marii Adunări Naționale a românilor de la Alba Iulia. În Manifestul
Consiliului Național Român din Orăștie, după ce se anunța că Marele Sfat al Națiunii Române din
Transilvania a convocat în ziua de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia Adunarea Națională a Națiunii
Române din Transilvania, se preciza că: „această adunare este chemată să hotărască asupra sorții
neamului nostru și să exprime voința nestrămutată care pretinde sus și tare Unitatea națională a tuturor
românilor”.

Dr. Ioachim LAZĂR

Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018 7