Page 14 - vl_47
P. 14
Profesiune si vocatie
10
Sixtus al IV-lea – pontiful roman care va purta o corespondență cu Ștefan ce Mare al Moldovei –,
11
Platina va activa ca prefect al Bibliotecii Pontificale din Roma .
Succesul cărţii lui Platina s-a datorat modului inedit în care autorul a decis să abordeze
subiectul, căci întâlnim precupări de la cele privind arta culinară, la cele de nutriţie, siguranţă şi etică
12
alimentară, fără a fi neglijate aspecte privind purificarea pătimirilor noastre printr-un comportament
individual adecvat. Era, desigur, vorba despre plăcerea onestă, cea bazată pe măsură și echilibru în
demersurile omului Renașterii, în care gândirea medicală se împletea cu reflecția filosofică. Ca să
înţelegem mai bine demersurile lui Bartolomeo Platina, trebuie să reţinem că l-a avut dascăl, în
Florenţa familiei Medici, pe umanistul Ioannis Argyropoulos (Giovanni Argiropulo în italiană, cca
1415–1487), unul dintre învăţații care au părăsit Imperiul Bizantin în faţa pericolului otoman.
Argyropoulos, traducătorul pe sol italic al lui Aristotel din greacă în latină, era pe atunci şeful Catedrei
de greacă a Universităţii Florenţa, unde a predat între 1456 şi 1471 nişte cursuri inaudita
13
,
(„nemaiauzite”) cum a afirmat unul dintre discipolii săi. Pentru tema noastră este suficient să
amintim doar că Argyropoulos şi-a început lecțiile despre Aristotel în cetatea florentină cu Etica
14
nicomahică , lucrare în care Stagiritul afirmă că omul virtuos nu poate fi nici mediocrul, nici
oportunistul, ci omul superior; depinde de individ să fie bun sau rău, virtuos sau nu, căci el are
15
libertatea alegerii . Cu Ioannis Argyropoulos avem un exemplu al rolului jucat în Renașterea italiană
de bizantinii autoexilaţi, care au adus cu ei, în noua patrie, tradiţia filosofică vechii Elade, păstrată,
16
îmbogăţită şi, în acelaşi timp, filtrată de lumea Răsăritului constantinopolitan .
Din punct de vedere gastronomic, Libro de arte coquinaria şi De honesta voluptate et
valetudine sunt primele tratate în care apare zahărul în bucătăria italiană, considerat un nou condiment,
de obicei în combinaţie cu o serie de mirodenii. În plus, preparatele pe bază de unt ale lui Martino de
Como – dezvoltate iniţial în Europa de Nord –, cu rolul de a înlocui mâncărurile excesiv de
condimentate, vor fi acceptate de bucătăria italiană, ca apoi, în decursul secolelor, să îşi facă prezenţa
11. Zimmermann, op. cit., p. 158. Odată cu întoarcerea papilor de la Avignon la Roma, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea,
se poate vorbi despre începutul istoriei moderne a bibliotecii. Papa Nicolae al V-lea (1397–1455), un bibliofil pasionat, decide
separarea codicelor latine de cele greceşti ori ebraice, moştenite de la predecesori, și completarea colecțiilor cu achiziţiile sale
din lumea constantinopolitană. Sixtus al IV-lea (1471–1484) va oferi un nou spaţiu, unul generos, bibliotecii, numindu-l, în
același timp, bibliotecar pe Bartolomeo Platina (Ibidem, p. 198).
12. Alexander Baumgarten, Idei înrâuritoare ale lui Aristotel, Bucureşti, Humanitas, 2012, p. 25.13. Arthur M. Field, The
Origins of the Platonic Academy in Florence, Princeton, Princeton University Press, 1988, p. 123. Se pare că interesul pentru
Aristotel al gânditorului bizantin nu l-a apropiat de Marsilio Ficino, fontatorul Academiei platoniciene florentine şi primul
traducător renascentist al lui Plato în latină. Ficino îl menţionează o singură dată pe Argyropoulos, afirmând că el l-a tradus pe
Platon, în vreme ce Argyropoulos pe Aristotel. În schimb, bizantinul nu-l menționează deloc pe Ficino, cum nu-l pomenesc nici
Alamanno Rinuccini sau Donato Acciaiuoli, primul, cel mai fidel, al doilea, cel mai entuziat discipol al lui Ioannis
Argyropoulos (Ibidem, p. 124).
14. Idem.
15. Aristotel, Etica Nicomahică, traducere din limba elină de Traian Brăileanu, s. l., Antet Press, p. 12. Iată fragmentul aristotelic
care interesează în acest context: Virtutea este deci un habitus al alegerii, care ține mijlocul stabilit petru noi și e determinat de
rațiune și anume așa cum obișnuiește să-l determine un om intelgent (Ibidem, Cartea a II-a, cap 6-1107-a.
16. Constance Blackwell, Sachiko Kusugawa (eds.), Philosophy in the Sixteenth and Seventeenth Centuries. Conversation with
Aristotle, Routledge, 2016, p. 86; în Introducere, editorii afirmă că opera lui Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele
filosofilor, începe cu Thales din Milet, model pe care nu numai că l-au împrumutat umaniştii Renaşterii, ci este păstrat la
cursurile introductive de filosofie antică de astăzi din universităţile britanice (Ibidem, p. 12).
17. Renaissance Gastronomic Literature în http://www.academiabarilla.com/the-italian-food-academy/books-italian-
cuisine/renaissance-gastronomic-literature-1.aspx accesat 21. 03. 2018.
Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018 12