Page 16 - vl_47

Profesiune si vocatie

Conservarea cărții ca mărturie materială și spirituală

a trecutului nostru

entru cititorii revistei, care sunt probabil interesaţi mai mult de conţinutul ideatic al
cărţii, ca element cultural major, problematica bunei conservări este luată în
Pconsiderare abia atunci când apar elementele care perturbă simpla ei utilizare
specifică. Din acest moment, ne confruntăm cu o gamă amplă de tipuri de abordare, dependente de
nivelul general de cunoştinţe, de nivelul general de respect faţă de cărţi, şi chiar de posibilităţile
disponibile de a acţiona pentru rezolvarea acelor probleme. Acestei categorii de public trebuie să ne
adresăm aici în primul rând.
În plus, eu însămi consider fiecare carte, chiar dacă face parte dintr-o amplă serie editorială,
ca fiind o frumoasă (sau măcar grăitoare) expresie a timpului în care a apărut, şi chiar dacă acel timp nu
ne este foarte drag, cartea acelui moment trebuie păstrată, pentru că astfel, acel timp este atestat într-o
formă materială care poate depune mărturia specificului său.
Pentru o bună păstrare a cărţilor trebuie să avem în vedere câteva aspecte care pot influenţa
starea lor de conservare. Între acestea, conţinutul ideatic şi relaţia lui cu cititorul sunt importante doar
ca favorizante ale unei mai intense sau mai slabe manevrări specifice, cu mai multă sau mai puţină
atenţie şi grijă. În toate cazurile însă, componentele materiale ale cărţilor şi relaţia lor cu mediul
ambiant sunt definitorii pentru ceea ce în termeni de specialitate se numeşte „starea de conservare”
adică „starea de sănătate” a unei cărţi.
Pentru o mai simplă înţelegere a condiţiilor benefice necesare unei bune conservări, vom
prezenta succint cele două elemente definitorii, iar la final, setul de măsuri utile acestui deziderat.

A. Componentele materiale ale cărţilor
De-a lungul istoriei, ceea ce numim aștăzi „o carte” a fost compusă din diferite materiale,
aflate la acea vreme în uz curent, materiale care au fost ulterior înlocuite cu altele, în special pentru o
mai ieftină utilizare.
Aşadar, în perioada în care pergamentul era materialul pe care se exercitau exprimările
grafice şi chiar picturale, precum şi notaţiile scrise, acesta era cel utilizat şi pentru cărţi. Iar prin legarea
mai multor foi se constituia un volum care era asamblat printr-o modalitate de coasere a fasciculelor
constituite prin plierea unor folii, care volum primea apoi coperţile rigide (adesea din lemn), îmbrăcate
pentru motive de protecţie dar şi estetice, în alte materiale (mai ales în piele şi chiar pergament, dar şi
textile, adesea cu adaosuri de metale), decorate la rândul lor prin diverse mijloace.
Intrarea, destul de greoaie, a meşteşugului fabricării hârtiei în Europa a produs, din
momentul constatării facilităţii utilizării ei, o treptată schimbare a materialului specific preponderent
al unui volum de carte. Şi acestor volume le erau adăugate, după constituirea „corpului” prin legare,
coperţile care erau confecţionate la început din aproape aceleaşi materiale ca şi anterior. Din acest
moment, schimbările care au loc sunt legate în primul rând doar de evoluţia mijloacelor de fabricare a
hârtiei. Modificările din legătoria cărţilor sunt rezultatul apariţiei unei game sporite de produse
papetare, care putea corespunde necesităţii de a face cartea mai uşor accesibilă, mai ales sub aspect
financiar (adică o legare mai ieftină aducea beneficii ambelor părţi, editor şi cititor).
Aşadar, cartea veche este purtătoarea unei varietăţi ample de materiale, în afară de hârtia sau
pergamentul corpului de carte, există: cernelurile manuscrisului, culorile miniaturilor, tuşul tipografic
pentru imprimare, firele textile pentru coasere, cleiul de asamblare finală, coperţile compuse din: mai

Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018 14