Page 27 - vl_47

Volumul Idile conţine 50 de poeme care au titluri simple redate în această ordine: Timpul,
Drumul, Vântul, Cercul, Lutul, Frigul, Strigătul, Râul, Albul, Podul, Vârtejul, Răspunsul, Chipul,
Soarele, Nordul, Hotarul, Cuvântul, Semnul de întrebare, Urcuşul, Pomul, Somnul, Pragul, Bradul,
Zâmbetul, Crai nou, Izvorul, Semnul, Nisipul, Zidul, Geamul, Ramul, Semnul de mirare, Popasul,
Regretul, Norul, Visul, Râsetul, Răsăritul, Triunghiul, Pământescul, Cântecul, Albastrul, Numele,
Jocul, Zăvorul, Malul, Ochiul, Pelinul, Luceafărul de seară, Poemul.
Pentru a face un exerciţiu necesar decriptării raportului dintre poezie şi lumea pe care o descriu
cuvintele am pus aceste titluri în ordine alfabetică: Albastrul, Albul, Bradul, Cântecul, Cercul, Chipul,
Crai nou, Cuvântul, Drumul, Frigul, Geamul, Hotarul, Izvorul, Jocul, Luceafărul de seară, Lutul,
Malul, Nisipul, Nordul, Norul, Numele, Ochiul, Pământescul, Pelinul, Podul, Poemul, Pomul,
Popasul, Pragul, Ramul, Răsăritul, Răspunsul, Râsetul, Râul, Regretul, Semnul de întrebare,
Semnul de mirare, Semnul, Soarele, Somnul,
Strigătul, Timpul, Triunghiul, Urcuşul, Vântul,
Vârtejul, Visul, Zăvorul, Zâmbetul, Zidul.
Puteţi spune dvs., cititorii, că acest demers
de până aici nu este unul critic, putând fi doar o
firavă încercare sociologică de abordare a
frecvenţei folosirii unor cuvinte. Această părere nu-
şi are sensul deoarece nu avem titluri care se repetă.
Ca urmare, abordarea statistică este inutilă. Cartea
poetei Elisabeta Bogăţan poate fi considerată un
dicţionar al iubirii, întins pe toată suprafaţa realităţii
de la A la Z, poemele reprezentând ferestrele prin
care putem privi, atât cât ne este permis. Pentru
aceasta, pentru a vedea, avem nevoie însă de un
exerciţiu care să anuleze tendinţa noastră de a trece
prea uşor peste lucrurile simple ale vieţii. Nu
judecăţile critice sunt importante aici, cele prin care
doar valorizăm cu subiectivitate o operă, ci
raporturile şi punţile prin care poezia ne leagă de
lumea pe care o ignorăm.
Timpul şi Poemul reprezintă poeziile care
deschid şi închid o paranteză, o staţionare în real
pentru a trăi o viaţă aproape ireală. Feminitatea este
evidentă prin versurile: „timpule / cu plete lungi /
râd şi-mi place / să m-ajungi / să mă prinzi / şi să mă
strângi / mai-mai oasele să-mi frângi” (Timpul);
„stau în faţa ta / cutremurată / câtă lumină / prin tine /
mi-a fost dată / poem dorit / şi-aşteptat / şi visat /.../ şi hrană mă dau / ţie (Poemul)”. Cele două poeme
seamănă foarte mult pentru că ele au acelaşi scop: de a ţine între ele realitatea unei vieţi, realitatea
iubirii care se înfăţişează sub diverse chipuri.
Cum putem evolua de la culori la marele zid? Iată o întrebare pe care o putem pune dacă
ordonăm poemele în ordinea lor alfabetică. Poemele Albastrul (poziţia 42 în volum) şi Zidul (poziţia
29 în volum) pot spune şi ele ceva despre o altă paranteză: „aşa / albastru / cum mă cuprinzi / parcă /
cerul / mi-e mai aproape / şi parcă susur / de izvoare / cântă / în mine / susur de ape / alese blând / de lut /
Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018 25