Page 22 - vl_47

de nuci, meri, peri, pruni, cireşi. Viţa-de-vie este şi ea cultivată în aproape fiecare gospodărie, existând
suprafeţe destul de mari destinate acesteia.
Creşterea animalelor a fost una dintre cele mai importante ocupaţii tradiţionale din această
regiune, vitele, porcii, păsările şi oile fiind cele care le asigurau hrana locuitorilor. Păstoritul s-a
practicat în zonă, cel mai frecvent fiind păstoritul sedentar, crescându-se un număr mic de animale
doar pentru necesităţile gospodăreşti alimentare şi vestimentare, dar şi pentru nevoile legate de
culturile agricole (gunoire, tractare), producţia ce se obţinea era consumată în cadrul familiei
respective. Animalele erau duse pe păşunile de lângă sat sau lăsate în gospodărie, iar produsele lactate
se făceau în casă. În unele părţi ale ţinutului Orăştiei s-a practicat şi dubla pendulaţie (vara la munte şi
iarna în sat) a animalelor ce erau date la un cioban, produsele primite putând fi comercializate.
Păstoritul se mai practică şi astăzi în satele Ciungu Mare şi Frăsinei (comuna Romos), satele comunei
Mărtineşti şi în zonele înalte ale comunei Orăştioara.
Numeroasele păduri din această zonă au permis dezvoltarea vânătorii, îndeletnicire păstrată
până în zilele noastre. Din fauna pădurilor nu lipseau mistreţul, vulpile, căprioarele, în timp ce în zona
de câmpie se găsesc iepuri.
Arta populară (meşteşugurile). În ceea ce priveşte meşteşugurile populare, Orăştia a fost
întotdeauna renumită pentru meşterii cojocari, iar piesele realizate de aceştia cu multă măiestrie în
centrele de cojocărit de aici au fost cunoscute şi apreciate în întreaga ţară. În zilele noastre cojocăritul
se mai face în mici ateliere, însă piesele de costum popular din piele de oaie – pieptare înfundate şi
cojoace – nu se mai fac. Sunt renumite de asemenea ţesăturile de casă din cânepă şi bumbac lucrate la
Beriu, Orăştioara, Geoagiu. În satul Căstău (comuna Beriu) au fost numeroşi meşteri care au prelucrat
lemnul, meşteşug care a fost transmis până în zilele noastre.
În zona Orăştiei se găsea un număr mare de instalaţii (acţionate de forţa naturală a apei), de
industrie ţărănească, în special cele folosite în scop alimentar – mori, teascuri de ulei, instalaţii pentru
prelucrarea textilelor (pive, darace, vâltori).
În ceea ce priveşte morile (folosite la zdrobirea cerealelor), cele mai răspândite în această zonă
au fost morile hidraulice cu roată verticală cu transmisie indirectă, ele apărând odată cu începutul
feudalismului. Numărul în creştere al unor astfel de mori din zona Orăştiei este strâns legat de
dezvoltarea agriculturii. Forţa imprimată de apă este mare, fiind amplificată de dimensiunile roţii
folosite, captarea forţei se face în roată cu aripi la care apa vine pe dedesubt sau în roţi cu cupe la care
apa vine de sus. Cele mai multe mori se găseau pe cursurile de apă de pe Valea Costeştiului (Apa
Grădiştei) şi a Văii Geoagiului.
Moară de apă din satul
Astăzi, în satul Ludeşti, comuna Orăştioara
Ludeştii de Jos, com. Orăştioara de Sus
de Sus, mai funcţionează o moară cu ciutură ce are
200 de ani vechime, meseria fiind transmisă din
generaţie în generaţie. Moara are două dispozitive
de măcinare, unul pentru porumb şi celălalt pentru
grâu.
Teascurile de ulei sau uleiniţele sunt instalaţii
pentru obţinerea uleiului din seminţe de floarea-
soarelui, dovleac, nuci, care au cea mai mare
diversitate de mecanisme.
Cel mai interesant teasc de ulei întâlnit în
această zonă este cel care funcţionează prin
apropierea unor pârghii paralele cu ajutorul unui
şurub tirant. El este aşezat orizontal, fiind format din
Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018 20