Page 67 - vl_47

arhitectul Ion Mincu a dorit generalizarea stilului arhitectonic vechi românesc, fără – însă – a avea
sprijinul necesar. Deziluzionat, va abandona politica celor două partide (liberal, apoi conservator), în
favoarea literaturii, chiar dacă a fost și ministru.
Conform relatării Maryei Delavrancea, în anul 1908, în timpul călătoriei din Grecia, Italia și
Egipt, dezamăgit de tragedia din 1907, Barbu a proiectat două trilogii, prima cu subiect din istoria
Moldovei – Ștefan cel Mare, Ștefăniță și Petru Rareș – , a doua cu subiect din Muntenia – Mircea cel
Bătrân, Vlad Țepeș și Mihai Viteazul, reușind să finalizeze doar pe prima. Va mai dramatiza nuvelele
Irinel și Hagi Tudose. Drama A doua conștiință, tipărită postum, nu va fi reprezentată pe scenă.
Ales membru al Academiei Române, în anul 1912, a ținut discursul de recepție intitulat Din
estetica poeziei populare.
Refugiat la Iași în timpul Primului Război Mondial, Barbu Delavrancea a colaborat la ziarul
,,Românul”, iar în 1917, rostește în Cameră un impresionant discurs vizând reforma agrară.
În manuscris a rămas proiectul pentru piesa de teatru Războiul. Cu religia dragostei de țară s-a
stins la 29 aprilie 1918, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iași, pe Aleea Eroilor.
Problemele artei au fost pentru Barbu Delavrancea o permanentă preocupare: condamnă pe
impostorii din artă, consideră că marii artiști trebuie să se inspire din folclor, că ,,o operă de artă este
rezultatul a doi factori: autorul ei și mijlocul social în care se învârtește acel autor”, vorbind despre
,,logica artistică”. Amintim și două cronici plastice valoroase: Salonul 1883 și Ion Andreescu – 1889.
După prima treaptă, reportajele intitulate Zigzaguri și versurile cu tematică peisagist-
pastorală urmează nuvelele și dramaturgia sa.
Nuvelele au tematică diversă, predominând tipul inadaptabilului din diverse medii sociale
(Sultănica, Șuer, Răzmerița, Trubadurul, Liniște), paraziții (Paraziții, nuvelă-roman cu caracter
pamfletar), avarii (Hagi Tudose), intelectualii (Domnul Vucea, Bursierul, Liniște). Personajele
nuvelelor sunt tipice, realizate cu minuție balzaciană, privite din multiple perspective (procedeu
modern) și investigate cu ochiul unui bun analist. Realismul este nota dominantă a celor mai multe
nuvele, dar și romantismul, mesajul acestora fiind convingător.
Sinteze artistice ale amintirilor din copilărie sau din călătorii, poeme în proză sunt: Bunica,
Bunicul, Sentino și Fanta-Cella, cu accent pe portretul fizic și moral. În ultimele două, poetul liric și
prozatorul Delavrancea folosește întregul său potențial artistic, în timp ce primele două sunt imnuri
închinate naturii, într-o viziune romantică remarcabilă.
Basmele sale (Norocul dracului, Stăpânea odată, Neghiniță) împletesc realul cu fantasticul
într-un stil nou, preponderent în Neghiniță; personajul miniatural depărtându-se de modelul folcloric,
devine ,,gândul lumii”.
La baza basmelor lui Barbu Delavrancea stă viziunea realistă, alternând cu fascinante descrieri
de natură. Inovații aduce scriitorul și în formula introductivă: ,,P-atunci umblau sfinții pe pământ…”
și în ceea ce privește elementele fantastice, care poartă pecetea personalității scriitorului, acesta
personificând Prostia, Furia, Nebunia în ideea că visul și viața coexistă.
Trilogia sa dramatică, Apus de Soare, Viforul, Luceafărul, inspirată din istoria Moldovei, îl
prezintă pe Ștefan cel Mare drept erou național, promotor al năzuințelor poporului.
Nu puține au fost sursele-document care stau la baza capodoperei Apus de Soare (Letopisețul de
la Bistrița, Letopisețul lui Neculce). De aceea – dublate de talentul autorului – piesa trilogiei sale
depășește scrierile înaintașilor pe temă istorică (Asachi, Hasdeu, Vasile Alecsandri, Alexandru
Davila).
Titlul acestei drame istorice romantice este metaforic, justificat de supranumele dat de popor

Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018 65