Page 68 - vl_47

eroului – ,,Soarele Moldovei”– a cărui măreție conferă dramei caracter poematic. Fiecare scenă din
cele patru acte constituie o relevare a acestei măreții. Fiecare moment ales pentru ilustrarea acestei
personalități complexe este arhetipul, definind omul, justițiarul, tatăl, creatorul de istorie.
Cele două conflicte ale dramei – cel politic, între domnul și boierii uneltitori și cel psihologic,
între dorința de a perpetua binele țării și apropiata moarte- se împletesc, concurând la crearea unui
adevărat gigant, care și-a dominat epoca.
Celelalte două piese ale trilogiei (Viforul și Luceafărul) întregesc drama Apus de Soare,
proslăvind atât de necesara dragoste de patrie.
De-a lungul timpului, criticii literari au găsit trilogiei trăsături comune cu Shakespeare din
Iulius Cezar, Regele Lear, Hamlet și Macbeth, adevărata legătură constituind-o ,,legătura cu
năzuințele, creația artistică și limba poporului” (Emilia Șt. Milicescu).
Apus de Soare este o operă profund originală, capodopera scriitorului, atât prin arta
compoziției, cât și prin lirismul și capacitatea de a îmbina măreția cu omenescul, adevărul istoric cu
plăsmuirile fanteziste.
Scriitorul a mai dramatizat nuvelele Hagi-Tudose și Irinel, lăsând și o dramă nereprezentată
pe scenă, A doua constanță... A lăsat un fragment intitulat Războiul care prefigurează romanul lui
Cezar Petrescu, Întunecare.
Nu putem încheia scurtul excurs fără a aminti activitatea lui Barbu Delavrancea ca redutabil
gazetar și orator politic, militând pentru problema națională și țărănească.
Gloria de orator politic a lui Delavrancea a fost alimentată de succesul ca avocat. Celebră,
din acest punct de vedere, rămâne pledoaria în apărarea lui Caragiale, când acesta a fost acuzat de către
gazetarul Caion de plagiat în drama Năpasta. Delavrancea a cerut, oficial, de la Budapesta, lista cu
scriitorii Kemeny, dar niciunul n-a scris vreo dramă Nenorocul, cum susținea Caion. În pledoaria sa,
oratorul a împletit ,,argumentele logice cu năprasnice descărcări de emoțiuni, luminând portretul
moral al calomniatului Caragiale” (Emilia Șt. Milicescu).
Nu mai puțin valoroasă este vasta corespondență a lui Delavrancea, care completează fericit
profilul moral și intelectual al acestuia. În una dintre scrisori, scriitorul abordează problema stilului, cu
accent pe ,,culori” (vorbe concrete și speciale), pe ,,verbe” și pe ,,acțiuni”, pe ,,vocabular” și ,,figuri
de stil”, pe expresiile populare. T. Vianu aprecia că Delavrancea este ,,inițiatorul stilului colorat,
bogat în cuvinte pitorești” (de fapt Delavrancea era și plastician și cronicar plastic).
Acest complex scriitor a lăsat nemuritoare poeme în proză, tablouri, portrete, folosind
,,monologul interior și manifestarea vulgară a personajului…” (T. Vianu), fiind un artist înnăscut.
,,Delavrancea […] face artă cu palpitările, cu flacăra vieții lui, cum face albina miere din sucul
florilor cu care se hrănește”, afirma Alexandru Vlahuță în 1909. De aceea este actual și astăzi!

Maria TOMA DAMȘA

Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018 66