Page 78 - vl_48

omofonică.
Enunţul este o parafrazare neinspirată, provocând degradarea înţelesului dictonului original al
lui Heraclit din Efes, unul din întemeietorii dialecticii, care a exprimat raportul spaţiu-timp în termenii
trecerii continue, a transformării permanente a realităţii asemenea unui râu (apă curgătoare
permanentă) în albia căruia curg mereu alte ape: „nu te poţi scălda în apele aceluiaşi râu de două
ori”.
Prin acest enunţ de cunoaştere raţională Heraclit impune metodologic trecerea de la observarea
fenomenului la analiza procesului, de la sesizarea aparenţei la aflarea esenţei în dezvoltarea naturii, a
Lumii.
Fie se scrie niciodată, nicicând, cu accentuarea ideii de valabilitate universală şi veşnic
neschimbătoare pe care o dă nota de timp nedeterminat, fie, în contextul dat, se renunţă la această
formă: dar în niciun fel nu este admisă grafia cu sens de numeral (nici o dată, nici o singură dată).
În scrierea lui decât (adv.), s-a ajuns la o oarecare stabilitate. Totuşi, confundarea acestuia cu
omofonul său de cât e posibilă, dacă nu se cunoaşte sensul şi funcţia gramaticală diferită a celor două
formaţii.
Decât este adverb şi are funcţia sintactică de a introduce complementul circumstanţial de excepţie
ca în enunţul:
„Nu citeşte nimic altceva, decât cărţi poliţiste.”
Când în context nu are termen de referinţă (nimic altceva), complementul pe care-l introduce şi din
care face parte integrantă, nu mai este de excepţie, ci complement direct:
„Nu citeşte decât cărţi poliţiste.”
La fel stau lucrurile şi la nivelul frazei. Atunci când decât introduce un complement sau o
propoziţie subordonată completivă, fără să fie exprimat termenul de referinţă, dă complementului sau
completivei funcţia sintactică a termenului de referinţă neexprimat sau eliminat:
„Nu înţeleg altceva, decât ce-mi convine.”
Eliminând pe altceva, complement direct, propoziţia subordonată introdusă prin decât preia
această funcţie sintactică a termenului de referinţă eliminat:
„Nu înţeleg decât ce-mi convine.”
Când decât (adv.) introduce al doilea termen al unei comparaţii, el poate fi înlocuit prin ca:
„El este mai frumos decât tine. El este mai frumos ca tine.”
În această situaţie decât are valoare de prepoziţie cu regim de acuzativ, deoarece „în cadrul
propoziţiei nu poate îndeplini funcţii sintactice datorită insuficienţei semantice”.
(Gh.Constantinescu Dobridor, Morfologia limbii române, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, p. 245)
De asemenea, decât „poate îndeplini şi rolul de conjuncţie care introduce o propoziţie
condiţională, cu valoare opoziţională”:
„Decât să mă despart de ea / Mai bine-aprind tot satul.”
(G. Coşbuc, Numai una, apud Melente Nica, Silvius Cureteanu. Predarea
ortografiei în gimnaziu, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980, p. 35)
În aceste texte şi în cele similar construite se scrie: decât, fără blanc, având sensul în loc să.
Formaţia omofonă, de cât, este formată din prepoziţia de şi cât, care poate fi pronume sau adjectiv
prononominal:
Mă folosesc de cât am nevoie;
De cât timp te aştept!
În primul enunţ de cât are funcţia de complement indirect, exprimat prin pronume relativ în
acuzativ cu prepoziţie, iar în al doilea enunţ de cât este atribut adjectival. Referindu-se la secvenţa

Vox Libri, Nr. 3 (48) - 2018 76