Page 79 - vl_49

Analogii grafice greșite (1)

rincipiul logic sau sintactic al ortografiei limbii
române impune scrierea în două feluri a grupurilor
Plexicale care redau sensuri diferite. Cuvintele care
se supun funcţionării acestui principiu de scriere corectă se
numesc omofone.
de astă dată – de altădată
Formaţia lexicală altă dată se încadrează categoriei
gramaticale a locuţiunilor adverbiale cu sensul în altă
împrejurare cu pluralul alte dăţi. Când altă şi dată sunt
analizate ca adj. + s.f., dar cu sensul alt timp precis; altă
cunoscută a unei probleme, pluralul este alte date.
Altă dată (altă împrejurare), cu pluralul alte dăţi, include
urmarea în timp – perioada succesiunii dăţilor fiind
nedeterminată – şi precizează distincţia faţă de un fapt anterior
sau unul posterior unei fapte sau stări date.
Secvenţa lingvistică altădată (adv.), cu funcţia de complement circumstanţial de timp, are un
sens unitar, acela de odinioară, mai demult, cândva. Deşi compusul poate fi analizat din punct de
vedere lexical (altă + dată), nu mai putem diferenţia morfo-sintactic elementele care îl compun: altă
(adj., diferită) + dată (s.f., oară, împrejurare; cunoscută a unei probleme; diviziune a timpului),
întrucât au o valoare gramaticală nouă aceea de adverb şi un nou sens: odinioară, cândva ceea ce
impune scrierea sudată.
Confuzia de tipul analogiei fals ortografice constă în modificarea scrierii unei secvenţe
lingvistice după modelul altei secvenţe lingvistice pe baza unei false similitudini structurale lexico-
gramaticale.
Astfel, după aspectul grafic al adverbului altădată – odinioară şi a formaţiei de altădată – de
odinioară se scrie uneori greşit: astădată, corect: astă dată, din astă (adj. dem.) + dată (s.f.), adică
data aceasta sau această dată. La fel, incorect, avem de astădată; corect: de astă dată, din de (prep.)
+ astă ( adj. dem.) + dată (s.f.), având sensul cu această ocazie.
Elementele lexicale ale blocului lexical în discuţie nu şi-au pierdut independenţa gramaticală şi
semantică, nu formează un element lexical nou şi nici nu redau împreună un sens nou, deci se scriu
separat ca să oglindească această realitate lingvistică.
Eroarea apare în diferite enunţuri: „[...] de astădată a răsărit în suflete o anume tristeţe [...]”
(Almanah cinema, 1975, p. 47)
„De astădată m-am uitat împrejur, am descălecat foarte încet.” (Ibidem, p. 135)
„– Domnule căpitan, ridicai de astădată eu tonul [...]” (Eugen Teodoru, Nuntă cu sănii, Editura
Eminescu, Bucureşti, 1980, p. 51)
„Cel puţin Mitru Creţului le-a observat mai repede şi mi-a şoptit la ureche, de astădată, mai ferit:
– Le mai cunoşti?” (Mircea Tomuş, Aripile Demonului, vol. 3, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2011, p.
24)
„[...] vedeam în rândurile din spate câte un bărbat cu capul gol, cu fruntea nefiresc de albă,

Vox Libri, Nr. 4 (49) - 2018 77