Page 8 - vl_49

Centenarul Marii Uniri

absolută necesitate. Unirea tuturor românilor într-un singur regat şi într-un nedespărţit stat este nu
numai un ideal sfânt, izvorât din trecutul nostru şi din comoara vieţii noastre sufleteşti, ci este şi un
drept inalienabil al nostru, în baza fiinţei noastre naţionale unitare”.
„Nu se poate – afirma Iuliu Maniu – ca însăşi vatra Neamului Românesc, leagănul
aspiraţiilor româneşti, să fie despărţită de trupul întregii naţiuni deja unite! Noi nu ne putem închipui
viaţa mai departe fără a fi împreună cu întreg neamul românesc şi mai bine voim moartea, decât o viaţă
de schilav umilit, despărţit de fraţii săi !”. „Dacă privim îndărăt la suferințele îndurate de neamul
românesc, dacă ne amintim de sângele vărsat, nu știm cum să mulțumim lui Dumnezeu, că ne este dat,
nouă, celor din generația de acum, să trăim aceste timpuri de înălțare. În aceste momente solemne ne
vom purta vrednic de timpurile pe care le trăim. Vrednicia națională se judecă după înțelepciunea,
cumințenia și înălțarea sufletească cu care se aduc hotărâri chemate să croiască soarta noastră.
După cuvântul lui Iosif Jumanca, Gheorghe Pop de Băseşti supune spre aprobarea Adunării
hotărârea citită de Vasile Goldiş. Propunerea este primită cu unanimitate şi cu mare însufleţire. Apoi
preşedintele anunţa Hotărârea solemnă: „Adunarea naţională a poporului român din Transilvania,
Bănat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel
unirea acestor provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă”.
Elevul de liceu la Blaj, unul dintre supraveghetorii la intrarea în „Sala Unirii”, Iulian Trifu îşi
aminteşte că „uraganul de aplauze ce a urmat după citirea punctului privitor la Unire a durat circa 10-
15 minute”. După încetarea aplauzelor, s-a deschis un geam unde a apărut tânărul profesor Eugen
Hulea, care, cu o voce tunătoare, a adus la cunoştinţa mulţimilor nerăbdătoare ştirea despre hotărârea
de unire strigând cu toată puterea: „În clipa aceasta s-a hotărât şi s-a proclamat Unirea Ardealului cu
România, patria-mamă”. La auzul acestor cuvinte, poporul îndesat în jurul clădirii a izbucnit în chiote
de bucurie – Vivat, trăiască România Mare, trăiască Unirea, care parcă nu mai aveau sfârşit”.
Pe câmpul lui Horea entuziasmul era de nedescris. De pe cele 4 tribune, în timp ce în sala
Unirii se desfăşurau lucrările oficiale, numeroşi oratori explicau poporului însemnătatea momentului.
După anunţarea hotărârii de unire, alţi oratori vestesc noua înfăptuire a poporului român.
Ziarul „Libertatea” din Orăștie scria: „Adunarea Națională. S-a prevăzut cum va hotărî și a
hotărât cum s-a prevăzut: alipirea către România a tuturor ținuturilor locuite de români.
Am trecut în pace și peste ziua de Duminică, 1 Decembrie nou 1918, o zi care se va scrie cu
litere de aur în cartea neamului nostru românesc. În ziua aceasta, poporul român din tot cuprinsul
plaiurilor de dincoace de Carpați și-a rostit voința lui nestrămutată de a se uni cu frații lui de un sânge
din România întregită cu Basarabia și Bucovina. Prin această rostire înțeleaptă unitatea neamului
nostru e desăvârșită. Dacia lui Traian și România unită pe timp scurt de Mihai Viteazul și-a luat ființă
pentru toate timpurile cât va trăi neamul românesc pe pământ”.
La rândul său, ziarul „Românul” din Arad publica un articol intitulat:
„Țara Hațegului
Prin văi și prin munți, prin sate și orașe, în toate colțurile locuite de români, până numai unde
se aude dulcele nostru graiu românesc, răsună strigătul: Trăiască România Mare. Până acum munți
înalți, coame sterpe și veșnic acoperite de albul zăpezii despărțeau pe frații de un sânge. Astăzi însă
munții au dispărut, granițele s-au luat, pasurile s-au deschis, iar frații ca pohoi năvalnic s-au pornit și
vin ca să se îmbrățișeze cu frații abia acum sloboziți din grea robie. Da, ei vin cu sunet de tobă, cu
zăngănit de arme, cu sunet de trîmbiță ca să pecetluiască hotărârea noastră, să înfăptuiască visul și
fierbintele dor al neamului românesc de pretutindeni”.
Dr. Ioachim LAZĂR

Vox Libri, Nr. 4 (49) - 2018 6