Page 35 - vl_52
P. 35
Atelier de creație
savanți și gânditori străini, unde am găsit instrumente de lucru, clarificări
fenomenologice și sprijin pentru argumentație.
Am formulat zece întrebări principale și am răspuns la ele așa cum se poate vedea
în cele 340 de pagini ale cărţii. Este o traducere selectivă după Miorița –
Odödlighetens källa, tipărită la Stockholm, ce are peste 500 de pagini. Spre deosebire
de cărțile cercetătorilor anteriori, neverificate științific de nimeni, analiza mea a fost
îndrumată, controlată și aprobată de către doi profesori universitari emeriți, suedezi:
Gudmar Aneer și Folke Josephson. Spațiul nu-mi permite să prezint aici și
argumentația sau dovezile din carte. Însă oricine este liber să vină cu argumente și
dovezi contrare, iar dacă nu, se știe că atacurile la persoană și insultele au făcut parte
din repertoriul multora, în vajnica noastră tradiție dâmbovițeană. Oricum, nimeni nu
are nimic de câștigat sau de pierdut, orice ar zice oricine, fiindcă nimeni nu depinde
cu ceva, de nimeni și de nimic. Așa cum nici Miorița nu depinde de nimeni, însă noi
depindem de Miorița, întrucât în acest poem național se întâlnește inima noastră cu
inima strămoșilor noștri, de la care am primit moștenirea genetică, tradițiile, limba și
identitatea culturală.
Limbajul în Miorița e figurativ și simbolic. Termenii concreți din metafore sau
alegorii, cu aceleași sensuri abstracte, se regăsesc atât în folclorul român, cât și în
literatura cultă a altor popoare. Putem avea toată înțelegerea pentru cei ce se opresc la
sensul concret al cuvintelor și nu pot vedea sensurile abstracte. Toată compasiunea
pentru cei cărora nu le place Miorița. Diplomele și titlurile universitare sau premiile
literare nu decernează și gust literar sau inteligență, însă dau credit unora ce fac pe
grozavii și îndrugă baliverne, ca să-și consoleze orgoliul rănit de propria lor
neputință intelectuală. Nu au mai găsit cu ce să denigreze Miorița și au râs de Marin
Sorescu, pentru că o pune alături de Luceafărul lui Eminescu. Mulți scriu cu risipă,
fără să știe că ei nici nu știu să scrie. Unii își ascund sterilitatea intelectuală și se fac
auziți prin a da cu pietre în Miorița, în Eminescu sau de jur împrejur, în orice are o
valoare și le stârnește invidia. Nimic nu poate fi mai mare decât invidia
mediocrităților înfumurate. Orice panglicar în papainoage, ce insultă țara, se dă drept
scriitor și creator de opinii. Asta poate, asta face. Fiecare din noi, cu ce putem. Ei cu
murdăriile lor, noi cu florile noastre.
Au aruncat cu murdării în Miorița și au zis că ar fi dăunătoare individului și
națiunii. Miorița nu poate fi dăunătoare. Străbunii nu puteau să ne lase moștenire
ceva dăunător. Dăunătoare este metodologia cu care a fost cercetată Miorița, lipsa
oricărei metodologii sau părerismul ca metodă de cercetare. Nu Miorița să fie
Vox Libri, Nr. 3 (52) - 2019 33
