Page 32 - vl_52

Atelier de creație

contrariul. Aceste inadvertențe pot trece neobservate la o lectură grăbită, însă nu și la
o lectură mai atentă. Cu autoritatea lui științifică, el își poate permite să înțeleagă
istoria țării noastre pe cont propriu și să propovăduiască resemnarea în fața terorii
istoriei, chiar dacă asta contravine intereselor noastre, ale fiecăruia și ale națiunii.
Încă o idee tristă ce se desprinde din studiul lui Eliade este aceea că România are
un destin prestabilit de situația geopolitică a țării, față de care „nu există apărare”. E
bine știut că el și-a mai exprimat și cu alte ocazii convingerea că românii sunt
predestinați de o forță nevăzută, vreun blestem. Istoricii serioși exclud
predestinarea. O înțelegere fatalistă a istoriei nu este productivă în cercetarea
științifică și nici în politică.
Exegeza lui Eliade, pentru mai buna înțelegere a Mioriței, este încununată de o
elegantă și seducătoare apăsare pe pedala amărăciunii, scepticismului și a
tragismului și trage frâna de mână. Eliade excelează cu soluții și formulări absolute,
menite să ne încânte prin farmecul stilistic, ca să nu ne îndoim de afirmațiile lui și să
credem că orice continuare a cercetării Mioriței este inutilă. Nicolae Steinhardt ne
atrage atenția că absolutul soluțiilor formulate de către Eliade ne duce într-un impas
al cunoașterii, pentru că împiedică o continuare a discuțiilor: „Interpretarea
eliadiană are într-însa ceva din absolutul soluțiilor după a căror formulare orice
discuție devine inutilă.”
Academicianul suedez Carl Martin Edsman de la Universitatea din Uppsala
afirmă într-un anuar universitar din 1985 (Ros, ris och undran om Eliade = Laude,
critici și mirarea despre Eliade): „De aceea, opera lui Eliade, deja prin felul de a
aborda cercetarea, este în cel mai înalt grad problematică, iar metoda lui e neistorică
și filozofic neclară. (…) Eliade renunță la distanța față de obiectul cercetării și e
captivat de o viziune criptoreligioasă și romantică a unei viețuiri agrare a naturii,
orientată cosmic”. Să nu fi știut Edsman că Eliade este totodată și un mare scriitor de
literatură beletristică, cu o fantastică viziune criptoreligioasă și romantică? Sau
insinuează că pune semnul egalității între opera științifică a lui Eliade și cea literară?
Britt Dahlström afirmă într-un dicționar suedez (1984): „Mircea Eliade este unul
dintre cele mai marcante personalități din vremea noastră”.
În concluzie, Eliade rămâne la înălțimea la care s-a situat întotdeauna, deasupra
oricăror critici ce i s-ar putea aduce în panteonul culturii noastre. Chiar și soarele de
pe cer are pete, și nu ne poticnim de ele. Eliade este cel mai de seamă în fruntea
celorlalți cercetători români anteriori, care la fel ca și el se bazează pe intuiție și
sentimente, iar nu pe lucrări de referință, fără să mai fie necesar să precizeze ce

Vox Libri, Nr. 3 (52) - 2019 30