Page 30 - vl_52

Atelier de creație

lucrare științifică, la persoana a doua singular, fiecărui român, ca un părinte binevoitor,
după bunul exemplu al lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Eliade zice la
pagina 249: „Deși ești gata să săvârșești orice, cu toate sacrificiile și oricât eroism, ești
condamnat de istorie, aflându-te la răspântia invaziilor (...) în vecinătatea marilor
puteri militare dinamizate de fanatisme imperialiste. Nu există apărare militară sau
politică eficace în fața 'teroarei istoriei' prin simplul fapt al inegalității zdrobitoare
între invadatori și popoarele invadate”. Așa ne îmbărbătează Eliade? Cu deznădejdea
sa? Un asemenea mesaj sceptic... cât poate fi de încurajator sau de luminos?
Chiar dacă ar fi adevărat că istoria terorizează vreun popor sau altul, Eliade
bagatelizează eficiența românilor împotriva „terorii istoriei”, propovăduiește
resemnarea și confundă patriotismul cu auto-compătimirea. Mila față de noi înșine
nu cred că poate fi cea mai constructivă formă de patriotism. Nu cred nici că Eliade
și-a dat seama de efectul negativ pe care putea să îl aibă teoria lui despre „teroarea
istoriei”. Este o teorie tristă, sceptică și fără speranță, menită să ne dezarmeze cu un
mesaj strecurat sub pragul conștiinței și care în text clar ar putea să sune cam așa:
«Deșteaptă-te, române prost! Nu te mai sacrifica, nu mai săvârși nimic, nu mai fii
erou, află de la mine că „ești condamnat de istorie ... nu există apărare...”, stai în
banca ta și acceptă să fii slugă la dârloagă! Capul plecat, sabia oricum ți-l taie. Amin
și Doamne ajută!» Mulți au căzut în cap prin fereastra Overton, însă nu și Eliade.
Nimeni nu l-ar fi putut manipula tocmai pe el, care era atât de integru pe cât se știe,
încât nu a renunțat la convingerile sale politice, pe care mai toți le-au renegat, numai
el nu. Eliade proiectează asupra ciobanului din Miorița propria sa deznădejde cu care
privea situația României, propriul său fatalism, pesimism și resemnarea sa față de
„teroarea istoriei”, așa cum l-a terorizat pe el.
Teoria lui Eliade despre „teroarea istoriei” propune o viziune sceptică, tragică,
asupra istoriei, fără speranță, fără optimism, pe care el o aplică la istoria noastră și la
Miorița. El e convins de zădărnicia optimismului: „Dar este în zadar să se caute
'optimismul' Mioriței (...) Nu se poate vorbi despre optimism pentru că este vorba de
o revelație tragică”. El vede tragism în Miorița și vrea să transfere asupra tuturor
românilor concepțiile sale personale despre viață și despre istorie, în răspăr cu
spiritul de libertate și de combativitate al națiunii noastre, ca să nu fie singur cu ideile
sale tragice. E firesc să facă așa. La fel ca el, așa avem fiecare dintre noi tendința să îi
convingem pe alții de propriile noastre convingeri. Și eu fac același lucru aici, cu
deosebirea că eu sunt un optimist iremediabil și contagios, cum zicea un recenzent al
cărții mele Doldahavsrullarna. Așa că, feriți-vă! Optimismul, ca și pesimismul, se ia.

Vox Libri, Nr. 3 (52) - 2019 28