Page 12 - vl_53
P. 12
Profesiune si vocatie
Profesiune si vocatie
, ,
, ,
evoluție benefică a întregului grup și chiar popor. Și... ca și în
agricultură, o bună cunoaștere a trecutului unui domeniu
(agrar) favorizează o abordare mai corectă a acelui domeniu.
Deci și istoria, abordată în mod inteligent, prin înțelegerea
fenomenelor și nu doar prin memorarea mecanică a datelor,
poate face posibilă o abordare corectă atât a prezentului, cât și a
viitorului.
Un factor care a influențat puternic această abordare a
fost (și se pare că mai este încă) chiar politica fiecărei țări. De
aceea au apărut chiar fenomene de eroism în cultură (chiar și în
cea agrară). Astfel, naziștii și comuniștii au asuprit și chiar au
lichidat tot ce nu corespundea ideilor lor (atât persoanele, cât și
cărțile sau alte înfăptuiri ale culturii locului), favorizând doar
acele manifestări culturale care puteau fi utilizate ca argumente
ale ideilor lor. În acest fel, anumite părți din istorie au fost
prezentate în mod fals, ca fiind nocive și de neevocat, și alte
fapte istorice au fost interpretate ca elemente istorice ale
propriei lor idei.
Este evident acum că o abordare de acest tip este
tendențioasă, și, mai ales, greșită.
Pornind de la această constatare, este deja clar că trebuie să începem să abordăm cu
corectitudine ceea ce s-a petrecut în trecut, prin înțelegerea mai profundă și deci mai aproape de
realitatea de atunci a acelor fenomene, și nu doar să le clasăm din perspectiva puterii politice a
momentului. În acest sens, cred că și abordarea de azi a trecutului recent trebuie înțeleasă cu mai mult
discernământ, fiindcă altfel cădem în aceeași greșeală făcută de
comuniști, care considerau că tot ce a fost înainte de venirea lor la
putere e condamnabil.
Este clar pentru oricine, mai ales acum, după ce am trecut
prin niște etape foarte diferite ale istoriei noastre, că nicio epocă
nu e perfectă, dar nici că absolut tot ce a fost mai devreme e
totalmente greșit. Chiar o abordare atentă (și corectă sub aspect
istoric) a perioadei comuniste poate duce la o înțelegere mai
profundă și chiar la aprecierea unor elemente de atunci, care au
fost benefice pentru cultură, și pot astfel deveni chiar modele de
reutilizat. Aceasta nu e o pledoarie pentru comunism, ci pentru o
abordare corectă a istoriei. Dacă nu înțelegem că acest trecut e tot
al nostru, riscăm așa cum se știe demult, să-l repetăm, chiar într-o
formă mai periculoasă, căci, așa cum se știe, „istoria se repetă”.
Istoria României poate exemplifica, din păcate, multe
astfel de abordări ale culturii din punctul de vedere al politicii unui
moment: astfel, comunismul a condamnat de la început orice
evoca în mod cinstit aspecte culturale majore din epoca regalității
și chiar anterioare acesteia. Abia când anumite evenimente
Vox Libri, Nr. 4 (53) - 2019 10