Page 14 - vl_53

Profesiune si vocatie
,
,

materiale ale trecutului, și tocmai pentru a controla cu strictețe tot ce exista deja, au emis chiar în anul
intrării la putere absolută a lui Nicolae Ceaușescu, în 1974, Legea 63, care obliga pe toți deținătorii de
obiecte culturale pasibile de a fi considerate ca fiind parte a patrimoniului cultural național, să le
declare și să accepte expertizarea lor prin specialiștii de la Oficiile de Patrimoniu locale, dar și să
asigure condițiile favorabile conservării acelor piese, fiindcă altfel puteau fi confiscate și depuse în
muzee. Această abordare venea chiar din ideea că proprietatea privată nu trebuie acceptată, și deci nici
nu există.
În aceeași lege se făcea și o clasificare a nivelului de competență a tuturor laboratoarelor de
restaurare, în funcție de instituția în care existau sau erau înființate: cele locale erau în muzeele mici,
cele zonale în muzeele mari și de nivel național, și acestea din urmă trebuiau să asigure o bună
intervenție asupra tuturor pieselor din muzeele care nu aveau astfel de laboratoare. Totodată în aceste
laboratoare zonale se desfășura și etapa de instruire practică a celor ce trebuiau să devină restauratori,
urmată de susținerea celor două etape ale examenului de atestare. În acest fel a apărut atunci noua
generație de restauratori în aproape toate domeniile culturii materiale ale țării. Chiar dacă această
modalitate de pregătire avea uneori și unele limitări date chiar de conducătorul de practică, fiindcă
acesta nu accepta alte moduri de intervenție decât cele agreate de el, totuși, în acest fel au apărut
majoritatea actualilor restauratori. S-a încercat transferul acestui tip de pregătire la nivel universitar,
dar atunci s-a putut aborda doar domeniul picturii murale.
Actualmente se observă cu claritate că ceea ce s-a spus, în glumă, la deschiderea expoziției de
restaurare de la Muzeul Național de Artă din anul 2016, numită „Anatomia restaurării”, este, din
păcate, real: „- noi am numit această expoziție Anatomia Restaurării, dar de fapt e Necropsia
Restaurării!”, fiindcă și în acest mare muzeu echipa de restauratori s-a micșorat foarte mult și unele
specializări nici nu mai există acolo. Din nefericire, această situație este valabilă în majoritatea
muzeelor din România. Iar posibilitățile de pregătire a unor noi restauratori sunt diminuate și de lipsa
de personal de specialitate din muzee, dar și de lipsa multora dintre astfel de specializări în majoritatea
universităților, chiar a celor cu profil artistic. Spun asta cu regret, fiindcă am putut vedea cum o
anumită atenție față de domeniul conservării și restaurării patrimoniului din Slovacia a făcut ca la
Universitatea de Arte și Design de la Bratislava să existe toate specializările în domeniile creației
plastice, dar și specializările din toate domeniile conservării și restaurării patrimoniului lor cultural,
inclusiv cel al fotografiei! Regretul de care vorbeam vine din faptul că am mai văzut la Bratislava și că
anumite clădiri, aparent modeste și care nu păreau exemplare unice și de mare frumusețe, erau
conservate pentru că se constituiau în ceea ce ei considerau aspecte exemplare ale vechiului oraș. Poate
că ar fi util și pentru noi să abordăm în acest fel mărturiile trecutului, dezvoltând un oarecare respect
pentru ele. Altfel vom avea mai târziu doar niște eroi care au încercat să salveze ceva din patrimoniul
țării noastre, dar și acele salvări nu vor avea o viață prea lungă, în lipsa unei benefice preocupări de la
nivelul de sus care să fie atent și față de acest domeniu.
Există însă și bune cuceriri în domeniul cultural actual. Astfel, în urma eliminării doctrinei
comuniste, multe edituri au putut tipări cărți foarte utile oamenilor de acum, unele chiar pentru a putea
face față stresului. Acele cărți nu puteau apărea înainte de 1989, căci erau interzise, fiindcă
contraziceau „materialismul științific” al acelei vremi.
În sensul contrar acelui „materialism științific” evocat mai sus, am putut observa în istoria
noastră că anumite elemente materiale ale culturii din trecutul nostru au fost privite de oamenii de
atunci cu un anumit interes și că s-au făcut multe intervenții pentru a le păstra și în viitorul care urma

Vox Libri, Nr. 4 (53) - 2019 12