Page 18 - vl_53

Prin marile biblioteci ale lumii

întâmpinat cu multe critici – risipă de bani şi spațiu, prea luxos, prea scump – , dar Jože Plečnik nu a
renunțat la planurile sale: era nevoie de o bogăţie de idei şi materiale de construcție pentru ca biblioteca
să reprezinte un adevărat templu al cunoașterii, un templu crescut direct din solul sloven. Pentru
arhitect, era musai să se lucreze cu piatră naturală şi meșteri din partea locului: când, din cauza
războiului, i s-a spus că o parte din rafturi urmau să fie comandate din străinătate, a desenat imediat
propriile rafturi și a trimis schițele autorităților, cu o scrisoare de protest.
Principala Sală de Lectură reprezintă cea mai luminoasă încăpere din toată clădirea,
întinzându-se pe toată latura sudică a bibliotecii. Trebuie remarcat că balustrada galeriei este realizată
din țevi de gaz, detaliu deloc surprinzător, având în vedere influenţa industriei asupra arhitecturii încă
din secolul al XIX-lea.
Jože Plečnik este cel care a proiectat şi mobilierul din bibliotecă: birouri, scaune, lămpi de
birou, inclusiv cele trei candelabre din principala Sală de Lectură. Cel mai mare candelabru, amplasat
în mijlocul Sălii de Lectură, are forma unui sfeșnic, iar candelabrele de pe margini au forma unor roţi de
tors. Roata reprezintă simbolul Sfintei Ecaterina din Alexandria, martiră din secolul III d.H.,
protectoarea tuturor profesiilor intelectuale, inclusiv a
bibliotecarilor şi studenților. Scaunele din Sala de Lectură
sunt proiectate pentru a încuraja studiul – dimensiunile lor
permit o poziție corectă a corpului şi nu sunt tocmai
confortabile, împiedicând cititorii să se relaxeze prea tare
sau chiar să ațipească în vreme ce studiază.
Prima bibliotecă publică centrală din Slovenia îşi
are rădăcinile în anul 1774 când, printr-un decret al
Împărătesei Maria Tereza, 637 de cărţi care scăpaseră
dintr-un incendiu izbucnit la Colegiul Iezuit din Ljubjana
au fost transferate Liceului din Ljubljana pentru folosul
comunităţii. Începând cu anul 1807, biblioteca Liceului
primeşte prin lege rolul de depozit legal – exemplare din
toate publicaţiile apărute în Provincia Carniola sunt
trimise aici. Pe durata ocupaţiei franceze, edictul vizează
toate publicaţiile din provinciile ilirice. În 1830, Matija
Cop, un intelectual de marcă al epocii, devine directorul
Bibliotecii Liceului: el aranjează colecţiile bibliotecii şi le
extinde prin adăugarea volumelor în limba slovenă.
După Primul Război Mondial, biblioteca devine
principala bibliotecă pentru întreaga Slovenie, având
dreptul de a păstra exemplarele de depozit legal – la
început din regiunile învecinate, iar mai apoi din întreaga Iugoslavie. O dată cu înfiinţarea primei
universităţi slovene în anul 1919, biblioteca primeşte funcţia de bibliotecă centrală universitară, în
ciuda locaţiei sărăcăcioase: un liceu renovat, cu numai 18 locuri în sala de lectură.
Arhitectul Jože Plečnik a creat planurile pentru noua Bibliotecă Universitară între anii 1930 şi
1931. Nevoia construirii unei biblioteci universitare în Slovenia a fost întâmpinată cu proteste
vehemente de autorităţile din Belgrad, atitudinea ostilă a acestora fiind în final învinsă de masivele
demonstraţii studenţeşti. Biblioteca a reuşit să se mute în sediul actual de abia în anul 1941.

Vox Libri, Nr. 4 (53) - 2019 16