Page 7 - VoxLibri 71/2024

Dialogul ideilor

la gimnaziul „Nicolae Bălcescu” din Drăgășani... Nu m-am plâns, dar iată că a produs răni care nu
s-au cicatrizat nici acum după aproape 50 de ani de când au fost produse. Iar o a doua experiență,
care ține de violența fizică, dar și verbală, am trăit-o în anii de liceu militar, la Craiova, provocată de
ofițerul comandant de companie. În acel mediu și în acei ani, chiar nu îți trecea prin minte să te
plângi cuiva, adică unui superior al respectivului ofițer. Așa că te străduiai să nu îți vină rândul mai
des la muștruluială, jigniri și tras de perciuni... Dar să zicem că pentru acest tablou ilustrat prin
excelență și violență am folosit vopselurile unei lumi apuse deja, a anilor `70-`80 ai învățământului
nostru din veacul trecut. Dar cum s-au petrecut lucrurile după `90, care sunt „faptele” în
desfășurare tot în cadrele acestui mic decupaj al procesului didactic?
Din nou voi face apel, în exemplificare, doar la experiența personală. Așadar, vara lui
2014. Se apropie intrarea fiicei tale în clasa I, începi să te interesezi cărei școli va fi ea arondată;
apoi ce învățător va prelua acea clasă; dacă vor fi mai multe clase, deci mai mulți învățători; căruia
îi merge vorba că e cel mai bun și care ar fi de evitat. Dacă în această zonă de personal didactic ceva
te nemulțumește profund, începi să scormonești la ce „altă școală” îi vine rândul unei învățătoare
foarte bune să preia clasa I. Afli, te duci, vorbești, aranjezi la acea „altă școală” și apoi rogi pe un
prieten să îți facă intrarea fictivă în spațiul său locativ, ca să fii deci legal în sectorul cu pricina, iar
copilul tău devine astfel eligibil. Rezultatul manevrelor? Fiica mea a avut cu adevărat o învățătoare
pe cinste, familia a fost pe deplin mulțumită că n-a lăsat educația școlară primară a propriei odrasle
în voia prevederilor și metodologiilor absurde de repartizare. Cel de-al doilea exemplu de
excelență e de la începutul anilor 2000 și vine de la proful de română (de la un foarte bine situat
colegiu bucureștean), care nu doar că avea carismă, era tobă de carte, exigent și totodată generos,
dar ținea mult la elevii săi, comunica formal și informal cu ei, așa cum copilul tău încă nu avusese
parte în anii anteriori de școală primară și gimnazială. La Bac au luat toți note mari, fiica mea cea
mare fără ajutorul vreunui meditator. Da, asta este excelența din ziua de azi și de mai ieri. Dar la
celălalt pol?
Exemplul e și mai recent, din 2022 și vine de la un colegiu bucureștean altminteri cu ștaif,
unde pe tot parcursul clasei a IX-a proful de Logică a ratat sistematic (și cu metodă infantilă aș zice
eu, ca părinte) orice transfer către elevii de clasă a cunoștințelor și deprinderilor specifice acestei
discipline de studiu atât de necesare la vârsta adolescenței. Am sesizat conducerea, dar nu s-a
întâmplat nimic, respectivul profesor urmând deci să rateze alte și alte clase cu aceeași prestație
jalnică. Iar cel de-al doilea exemplu (în plină desfășurare) de la același colegiu, al cărui profesor de
română citește de zor de pe telefonul său, așezat într-un anumit unghi pe catedră, unele din
comentariile de text pe care le dictează elevilor, care le copiază conștiincioși în caiete. Numai că
aceste comentarii sunt identice cu cele găsite de elevii săi pe diferite site-uri specializate în așa
ceva. Că, deh, copiii de azi s-au născut cu telefonul în mână și de pe el află tot, știu tot, deduc tot și
împărtășesc tot. Inclusiv că profu` de română e „plagiator”, fiindcă le dictează la română ce scriu
alții pe site-uri. Dar profu` de română e titular deja, are contract pe termen nelimitat și, deși se știe
că „e varză”, nu poate nimeni să îi facă nimic. Și aici am sesizat conducerea, dar și într-a XI-a și a
XII-a tot Excelența-Sa Nulitate va preda la oră Limba și literatura română.
Între acești doi poli e o distanță imensă, vădită, dar se pare inconturnabilă și azi, și pe
vremea școlii mele, și în „magistratura” la catedră a domnului Vucea ori a lui Marius Chicoș
Rostogan. Din fericire, tot școala românească le-a dăruit școlarilor peste timp un domn Trandafir
ori pe bădița Vasile.
Intenția acestor rânduri nu e să încheiem cu neaoșul „asta e!”, ci cu: „excelența trebuie
totdeauna recompensată, iar incompetența - eliminată din sistemul educativ.” Dixi!

Vox Libri, Nr. 2 (71) - 2024 5