Page 10 - VoxLibri 71/2024

Profesiune si vocatie
,
,

ceremonie. Rezulatul a fost unul peste așteptări, poetul primind invitații de la curți nobiliare și
9
regale spre a le trece pragul . La un an după căsătoria menționată, îl întâlnim la Paris, la Curtea
regelui Charibert, fratele lui Sigibert, și va rămâne acolo până la decesul suveranului, probabil în
568. În fața primejdiei reprezentate de regele Chilperic de Soissons, fratele dinaștilor Sigibert și
Charibert, poetul își îndreaptă pașii spre Tours, în teritorii stăpânite de Sigibert – loc al întâlnirii
10
cu Gregoire de Tours, episcopul locului, cei doi devenind prieteni –, după care pleacă la
Poitiers, unde o va întâlni pe Radegund (c. 518-587), prințesa cu rădăcini thuringiene, devenită
regină francă. Despre drama vieții sale ne vorbește Vita sanctae Radegundis, scrisă de o
călugăriță, Baudonivia, târziu, probabil între 599 și 614. Se consideră că această Vita redă cu
destulă fidelitate atât profilul Radegundei, cât și preocupările sale pioase, preocupări care
11
includeau pelerinaje ori colectarea de relicve .
Fiica unui rege thuringian, Radegund a fost luată în copilărie – împreună cu un frate
de-al ei – ca pradă de război de merovingianul Clothar (Chlothar; 511-561), rege de Soissons,
unul dintre cei patru feciori ai lui Clovis. Crescută la Curtea regală și ajunsă la vârsta mariajului,
ea a fost obligată să se mărite cu Clothar, care, supraviețuind fraților săi, va reunifica regatul. De
reținut că împotriva canoanelor bisericești, dar în concordanță cu tradițiile regale france de
cultivare a relațiilor matrimonial-politice, regele reunificator era poligam. În aceste condiții,
pietatea suveranei nu era bine văzută la Curte, așa că Radegund a decis să se separe – în ciuda
înverșunatei împotriviri a regalului ei soț – și să plece de la Curte spre a fonda o mănăstire, iar, în
12
final, locul ales a fost Poitiers .
De acum, suverana, călugărită și retrasă la Poitiers, se va face remarcată în epocă și
cunoscută în istorie pentru viața sa plină de pietate, motiv pentru care devine apropiată sufletește
– duhovnicește, ar fi mai potrivit – atât de Gregoire de Tours, care o menționează în a sa Vita
Francorum, cât și de Fortunatus, hirotonit preot între timp, care va scrie o Vita Radegundis sau,
într-o formulare completă, Vita Sancti Radegundis Reginae. Fortunatus va rămâne în anturajul
reginei-călugăriță până în jurul anilor 599 sau 600, moment în care va accede la înalta treaptă de
13
episcop de Poitiers; declarat sfânt după moarte, se pare că nu a fost niciodată canonizat .
Pentru o perioadă semnificativă de timp, s-a pus accent în special pe mesajul scrierilor
lui Gregoire de Tours, atunci când s-a analizat perioada merovingiană. Mai târziu, cercetările au
arătat că informațiile transmise prin pana episcopală sunt tributare agendei personale –
ecleziastice, dar și politice – ale acestuia, motiv pentru care s-a acordat o mai mare atenție
producției literare a lui Fortunatus, ca sursă alternativă de informație, chiar dacă autorul

9. Enno Friedrich, ”The poet, the saint and the imitation of Christ in Venantius Fortunatus carmen 5.6”, în Acta
Antiqua Academiae Scientiarum Hungaricae, nr. 61, issue 1, 2021, pp. 43-51, la pp. 46 și 51.
10. Hope Deejune Williard, Friendship in the Works of Venantius Fortunatus, Leeds, The University of Leeds, 2016,
pp. 43-47.
11. Lynda L. Coon, Sacred Fictions: Holy Women and Hagiography in Late Antiquity, Philadelphia, University of
Pennsylvania Press, 1997, p. 228.
12. Lynn Jones, ”Perceptions of Byzantium: Radegund of Poitiers and Relics of the True Cross”, în Lynn Jones,
Byzantine Images and their Afterlives, Ashgate, 2014, pp. 105-124, la pp. 105-110.
13. Laurence Moulinier, „Un témoin supplémentaire de l´influence de la Vie de Radegonde? La Vita Domnae Jutate
inclusae (XIIe s.)”, în Bulletin de la société des Antiquaires de l'Ouest, 5e série, t. XV, 3e et 4e trimestres 2001, pp.
181-197.
14. Enno Friedrich, Ursula Gärtner,”The Many Martins of Venantius Fortunatus. Venantius Fortunatus´ Martin-
Poems as instances of Individual Appropiation and Literay Offers of Ritual-Like Experience”, în ARYS, Antigüedad
Religiones y Sociedades, Madrid, nr. 18, 2020, pp. 181-211.
Vox Libri, Nr. 2 (71) - 2024 8