Page 67 - VoxLibri_72_2024

Atelier de creatie
,

pentru mine. Însă am avut grămadă și de trei sau patru. Zecele era rar și îl consideram al
dascălilor. Mulți dascăli ziceau că-s „brânză bună în burduf de câine”. Așa o fi fost…
Dar să revin. În familia mea munca era a tuturor, părinții munceau pentru cele necesare,
iar noi, eu și sora mea, aveam drept muncă școala. Însă fiecare era dator să-și facă munca sa, nu
exista rabat de la asta. Și nu doar la noi acasă se întâmpla asta, ci mai în toate familiile acelor
vremi.
Dimineața ne trezeam cu puțin în urma părinților, ei plecau la muncă, suna „duda” la
șapte. Aici fac o paranteză. Nu o să pot uita pașii tiptili ai mamei când venea noaptea de la
schimbul doi. Mergea încet să nu ne trezească. Sau ochii mijiți și obosiți ai Domniei sale când
după o noapte de schimbul trei (de la 23 la 7) ne pregătea nouă pachetul pentru pauza mare
(pentru-că, da, noi mergeam la școală cu pachețel pus de acasă). Cum pot să uit mâinile-i
tremurânde de muncă ce ne mângâiau și glasul obosit ce ne spunea: „Să fiți cuminți, să ascultați
pe tovarășii profesori și să mâncați tot!”. Ce dor îmi este de glasul tău, MAMĂ!
Pe la șapte jumate plecam de acasă, orele începeau la opt, drumul era plin de colegi mai
mari sau mai mici, năzbâtiile erau la fiece pas, râsetul și voia bună trezeau pe toată lumea, însă cu
toții eram bucuroși, începea o nouă zi.
Văd în spațiul public ziceri de genul „Nu e normal să se trezească la 6:30, să aibă ore
până la ora 14:00, să ajungă acasă la ora 14:30, să se schimbe, să mănânce apoi la ora 16:00 să se
apuce de teme și la ora 20:00 să fie gata! Apoi se pune la somn și a doua zi o ia de la capăt! Ce
copilărie mai are acel copil ?”. Ce să mai zic?
Și eu aveam ore, nu glumă: de la biologie la tehnologie, de la fizică la desen, de la istorie
la filozofie, muzică, desen, limbi străine și-n plus materiile la care am fost și sunt afon -
matematică, fizică, chimie. Chinul meu cel mare a fost latina și muzica, la ambele eram pe
dinafară. Mergeam și sâmbăta la școală, dădeam teze trimestriale, plus lucrări de control. Însă
respectam dascăli și școală. De la acele ore am prins apetitul spre muzica clasică (acum ascult cu
multă plăcere compozițiile unor mari clasici), am citit (în românește) Horațiu și alți filozofi ai
lumii antice. Și zău că tatălui meu nu-i prea păsa de reformele din învățământ!
Mă întrebam ce ar fi zis domnul profesor Ioan D. Valer Aristotel dacă aș fi zis că mă simt
molestat de duritatea cu care-și susține orele, că am prea multe teme și alte năbădăi de genul
acesta. Mă apucă râsul gândindu-mă la ce figură ar fi făcut domnul profesor. Și nu învățam
pentru olimpiade, ci concurența era între noi, spiritul de emulație nu era impus, ci venea de la
sine. De la Domnia sa, dascălul meu de fizică, am prins drag de marii oameni de știință și am
căutat cărți despre viețile lor sau cărți scrise de ei.
Inteligența se cultivă prin muncă, prin muncă se dezvoltă rutina. Iar dascălii mei au știut
să facă diferența aici. Ne trimiteau la lectură, făcând în așa fel încât să ne fie dor și drag de carte,
nu despre manuale vorbesc, compensând, de cele mai multe ori, minciuna din manuale cu
bagajul lor de cultură generală. Poate oi fi melancolic, însă eu mai țin minte discuțiile
interminabile despre o carte, ori orele de istorie cu doamna profesoară Văidean.
Fac parte, deși am fugit de cenaclurile profesorului Baciu, din generația ce a citit
Sienkiewicz sau Shakespeare, Tolstoi sau Clavel. Cumpărate la pachet cu „operele” partidului.
Nu ne cerea nimeni să analizăm lecturile, însă în pauze aveam parte de adevărate dezbateri
literare. După un film (erau cozi interminabile la bilete), mergeam la cofetărie și-l analizam pe
toate părțile. Da, fac parte din generația care a văzut pe scena Casei de Cultură mari actori. Am
avut privilegiul de a asculta muzică bună la Europa Liberă.

Vox Libri, Nr. 3 (72) - 2024 65