Page 23 - Vox Libri Nr.73/2024

Ars legendi

Oribil! Și aur se îmbujoră mai tare.
O aspră notă șuierată fu suflată.
Suflată. Bleu flori adastă prin
De-aur crenelatul păr. […]
Triluri, triluri: Idolores.
Cucu! Cine-i în... cucubau de aur?
Cling plânse compătimitor spre bronz. [...]” (p. 269-270).
Capitolul al doisprezecelea, Ciclopul, este relatat din perspectiva Cetățeanului care are
viziuni naționaliste, privind lucrurile dintr-o singură perspectivă, personaj construit în antiteză cu
Bloom, dispus să accepte mai multe puncte de vedere.
Cel de-al treisprezecelea capitol, Nausicaa, este primul care se focalizează asupra unei
conștiințe feminine, cea a lui Gerty MacDowell, anticipând, astfel, perspectiva feminină din
episodul final. Joyce surprinde din nou cititorul prin alegerea stilului narativ, unul care parodiază
proza sentimentală, moralizatoare, plină de clișee.
Capitolul al paisprezecelea, Boii soarelui, poate fi considerat, pe bună dreptate, exemplul
suprem de virtuozitate narativă de care dă dovadă Joyce. Autorul adoptă succesiv diversele stiluri
care au marcat istoria literaturii engleze, în ordine cronologică, de la proza anglo-saxonă până la cea
de secol XX. Aceste stiluri sunt parodiate, dar ele reflectă evoluția limbajului însuși. Desfășurarea
acestui veritabil tur de forță nu este întâmplătoare, având în vedere faptul că acțiunea episodului se
desfășoară într-o maternitate, iar evoluția stilurilor oglindește însăși nașterea limbajului: „Până puit
pruncul fu preafericit. Încă înlăuntru închinăciune însuși dobândi. Orișice în acel anume caz se făcu
prielnic făcut fu. […] Strigați mântuirea în regele Iisus. Tare devreme trebuie să te scoli, tu
păcătosule, de vrei să-l fraierești pe Dumnezeu Atotputernicul. Tuuuut! Chiar așa. Are El un sirop
de tusă de mare tărie pentru tine, prietene, în buzunarul din dos. Ia încearcă-l numa.” (p. 399-442).
Cel de-al cincisprezecelea capitol, Circe, surprinde din nou cititorul datorită modalității de
structurare a discursului, de data aceasta dramatizat, sub forma unei piese de teatru. Totodată, deși
reprezintă cel mai lung episod din roman, acesta aproape că nu are acțiune, reprezentând,
preponderent, halucinațiile personajelor, ca produse ale inconștientului. Miza principală a
episodului este reactivarea unor obsesii romanești, precum supratema paternității.
Capitolul al șaisprezecelea, Eumeu, își dovedește originalitatea prin faptul că pune în criză
limbajul. Discursul narativ este construit pe baza clișeelor lingvistice, a pleonasmelor, a locurilor
comune, abundând în exprimări tautologice: „Mintea sa (a lui Stephen) nu era ceea ce s-ar putea
numi rătăcită ci doar puțin zdruncinată iar la dorința sa expresă de a bea ceva dl Bloom, având în
vedere ora și cum nu se găseau pe acolo pompe de apă din Vartry pentru abluțiunile lor, cu atât mai
puțin în scop potabil, găsi un expedient sugerând de îndată ca fiind corespunzător adăpostul
birjarilor, cum i se spunea, la nici o aruncătură de băț lângă Butt Bridge, unde ar putea găsi de băut
sub formă de lapte, sifon ori apă minerală.” (p. 555).
Cel de-al șaptesprezecelea capitol, Itaca, surprinde întoarcerea acasă a lui Bloom, fără a
conduce, însă, spre o rezoluție narativă clară. Episodul este construit pe baza unei succesiuni de
întrebări și răspunsuri, într-un stil catihetic, științific. Joyce urmărește, însă, să parodieze pretențiile
de înțelegere obiectivă a realității, prin acumularea unor detalii nu întotdeauna relevante: „Ce trasee
în paralel au urmat Bloom și Stephen la întoarcere?
Pornind amândoi uniți în ritm de mers normal din Beresford place au avansat în ordinea

Vox Libri, Nr. 4 (73) - 2024 21