Page 90 - Vox Libri Nr.73/2024
P. 90

putrezește sau a murit demult. (...) Le-am tăiat pădurile, le-am golit minele de sare, de aur și de tot ce
       are mai bun pământul acesta.” (Eugen Barbu, Princepele, Editura Minerva, București, 1977, pp.
       53-55)
              Nu lipsește nici tehnica șantajului și a manipulării, aceleași de când lumea și pământul, atât
       de bine perpetuată peste ani:
               „Frica le este nevasta de fiecare noapte. Când se scoală dimineața, se miră că nu i-au târât
       cine știe unde și-mi mulțumesc că le-am mai dat un soare cu grație. Pe care nu am putut să-l cumpăr,
       l-am dat morții. Am grijă să trimit prin oamenii mei zvonuri, îi turbur, îi înfricoșez, îi știu, le cunosc
       toate faptele, toți frații, ibovnicele și mamele. Oamenii mei îi pândesc și când se duc, să mă ierți,
       afară!În timp ce par cu frica lui Dumnezeu, îi defăimez, le trimit ibovnici nevestelor ca să-i am la
       mână.  (…)  Pe  tâlharul  care  fură  pentru  mine  îl  fericesc,  pe  tâlharul  care  fură  pentru  altul  îl
       nenorocesc.”
               „Blasfemiile, orgiile, perversitățile sexuale aberante, decăderea de neînchipuit a conduitei
       umane, cruzimile și morțile violente sunt dincolo de falsa senzației de normalitate, pe care o trăiesc
       regimurile totalitare, nu există lupta între bine și rău, există lupta răului împotriva altui rău” spunea
       Marin Sorescu referindu-se la acest roman.
              Raportat la întreaga sa operă, Eugen Barbu rămâne așa cum s-a mai afirmat monstrum
       eruditionem,  în  acest  sens  stau  mărturie  cele  șapte  volume  din  Caietele  Princepelui,  un
       impresionant  corpus  de  informații  pe  care  scriitorul  le-a  cules,  le-a  studiat  și  le-a  folosit  în
       Princepele  și  în  Săptămâna  nebunilor,  ambele  fiind  romane  cu  cheie. Aceste  volume  sunt  o
       veritabilă enciclopedie care nu lasă nimic pe dinafară, de la filozofia din toate epocile, la ezoterism,
       științe oculte, cultură medievală, literatură modernă, arte plastice, muzică. Lectura acestor Caiete
       devine un ghid necesar în înțelegerea romanelor istorice ale acestui scriitor puternic contestat, dar
       incomplet și superficial înțeles.
              Proza lui Eugen Barbu ar trebui citită sine ira et studio, așa cum se afirmă într-un recent
       articol din Dilema veche scris în anul în care s-au împlinit 100 de ani de la nașterea scriitorului: „În
       afara câtorva ciraci, strânși în jurul revistei România Mare și al partidului cu același nume, cine să
       mai stea să judece calm asupra faptului că Eugen Barbu nu fusese mereu personajul nefrecventabil
       din ultimii ani ai comunismului și că, în pofida tuturor păcatelor care i se imputau, era totuși autorul
       unor cărți bune și foarte bune, inconturnabile dacă vrem să înțelegem fenomenul literaturii române
       sub  comunism?”  (Bogdan  Crețu,  „Biografia  detestabilă”  și  „opera  admirabilă”,  în  „Dilema
       veche”, 22 februarie – 28 februarie 2024)
              La  sfârșitul  lecturii  romanului  Princepele  s-ar  cuveni  parcă  amintită  precizarea  care
       deschide unele romane și filme potrivit căreia orice asemănare cu persoane sau întâmplări din viața
       reală  este  absolut  întâmplătoare.  În  cazul  acestui  roman,  asemănarea  nu  este  nici  pe  departe
       întâmplătoare…














       Vox Libri, Nr. 4 (73) - 2024           88
   85   86   87   88   89   90   91   92   93   94   95