Page 89 - Vox Libri Nr.73/2024
P. 89

este  Ioan  de  Valahia,  astrologul,
                                                              om  la  60  de  ani  cu  „mâinile
                                                              bătătorite cu care primăvara ținea
                                                              c o a r n e l e   p l u g u l u i ” ,   c a r e
                                                              simbolizează poporul. Văzând că
                                                              nu mai este ascultat după venirea
                                                              messerului  Ottaviano,  el  se
                                                              retrage,  în  ciuda  insistențelor
                                                              princepelui de a se răzgândi și a
                                                              reveni.  El  îi  cere  venerabilului
                                                              înțelept  să-i  tălmăcească  Foletul
                                                              Novel  al  lui  Ioan  Românul,  o
                                                              scriere   din vremea lui Constantin
                                                              Brâncoveanu  despre  care  Eugen
                                                              Barbu afirmă că „Am descoperit
                                                              cea mai mare carte de poezie din
       limba română: Foletul Novel al lui Ioan Românul. (…) nu s-a scris ceva mai frumos în limba
       română. În ziua când am dat de ea, am avut senzaţia lui Christofor Columb. Princepele fusese scris,
       evident, cu alte mijloace; acest Folet e cheia romanului meu. Cine n-a citit-o n-o să înţeleagă
       nimic.” (Dinu Săraru, Boicotul              «Princepelui», în  Adevărul, 1 martie 2019)
              Aplicând  metodele  lui  Ottaviano,
       princepele devine un dictator nemilos cu vise de
       preamărire  și  putere  absolută,  rezultatul  fiind
       falimentul țării, demența și apoi condamnarea la
       moarte.
              Patima puterii este trăsătura definitorie a
       princepelui care i se confesează astfel lui messer
       Ottaviano:
               „Sunt obosit, messer Ottaviano, puterea
       de care-mi tot trăncăni m-a ostenit, nu am ce face
       cu ea. Sunt melanholic. Am dorit-o mult și am
       avut-o.  Am  abuzat.  Poate  nu  știi  ce  sunt
       capitulațiile față de Sultan, poate nu știi că am
       dezrădăcinat  tot  ce  semăna  în  țara  asta  cu
       dragostea față de pământul ei. Nenorociții ăștia nu
       mai știu ce sunt aceia strămoși, i-am corupt, i-am
       învățat să fure (…). Țara, sau ceea ce numim noi
       țară, este coruptă până în măduva oaselor. Nu se
       dobândește nici bună ziua fără un bacșiș. Înțelegi?
       Știi ce-i acela bacșiș? Nice cu tunurile, nice cu
       puscile nu poți face mai mult rău. Atunci când un
       neam ajunge să fie convins că nu se mai poate face
       nimic cu el este pierdut și eu l-am ruinat. (…) Tot
       ce-a  fost  cinstit  în  țara  asta  zace  în  beciuri,


       Vox Libri, Nr. 4 (73) - 2024           87
   84   85   86   87   88   89   90   91   92   93   94