Page 14 - 1909-23

530 LUCEAFĂRUL Nrui 23, 1909
A şasa zi sosiră naşii. Biserica fu împo­ la noi. Noi amândouă steteam înmărmurite.
dobită cu frunze de stejar şi preotul veni Lili eră albă ca varul.
să ne întrebe la ce oră va fi cununia. — Şi pe urmă ce-ai făcut? întrebai eu
Părinţii mei se învârteau zăpăciţi, tresărind într’un târziu.
la orice sgomot, într’o aşteptare încordată. Nimic. Am stat toată ziua în odăiţa
Eu tăceam în jeţul dela fereastră, amorţită. aceea, singură, cu uşa baricadată. Sara m’am
Ştiam că n’are să mai vină! scoborît îmbrăcată în rochia mea de mireasă.
Mama se apropie de mine, speriată de Oaspeţii nu plecaseră încă. Ştiam cât dor
starea mea letargică, şi-mi puse mâna pe aveau de chef, şi am rugat pe tata să destupe
frunte. Mâna-i tremură. sticlele de şampanie. Curgea spuma în pahare,
— Du-te, o auzii şoptind surorei mele, în sănătatea miresei... O mireasă veselă —
chiamă pe Nina. Duceţi-o în grădină, dis­ pe veci mireasă! Am petrecut‘şi am râs în
traţi-o cumva... noaptea aceea pentru toată vieaţa. M’am
— Nina? dar eu nu ştiu unde-i Nina... uitat în oglindă, cât eram de frumoasă în
Am sărit ca muşcată de o bănuială. noaptea aceea. Am pus alături de mine figura
Nina! A, da. Ea trebuie să ştie ce s’a mică a Ninei, talia ei subţirică, am imitat
întâmplat. De ce ură ea pe Sorin? Pentru râsul ei răsfăţat, puţin ironic, mişcările ei,
ce îl dispreţuia şi-mi spunea că ea nu s’ar uşoare ca de aripi de pasăre gata să-şi ia
fi încrezut în el? sborul...
Intr’o clipă am fost sus în odaia ei, aproape Apoi am fugit iar sus, în odăiţa aceea din
răcnind: fundul coridorului, şi am mugit ca o fiară
— Unde-i Nina? cu glonţul în măruntaie.
- Nu-i aci, îngână soră-mea. N’a dormit Speriată de atâta clocot ca de iad, m’am
aci... Uite, patul i-e desfăcut de aseară... dus pe urmă la schit.
Mi-am strâns pumnii asupra buzelor ca Acolo, în liniştea pădurei, cu pilde vii ale
să nu ţip şi-am alergat în capătul corido­ resemnării în faţa mea, m’am potolit, cu
rului unde eră odăiţa cu manechinul şi cu încetul. Nu într’un an sau doi, ci în douăzeci.
ghergheful Ninei şi unde-i plăcea ei aşa de Căci grozavă e patima sângelui aprins, şi
mult să steie peste zi. Uşa eră încuiată. Am neîndurată-i văpaia nestinsă a tinereţei, cu
bătut de două ori fără să primesc răspuns. toate amintirile cari se redeşteaptă mereu
Atunci am izbit-o cu atâta furie oarbă încât în suflet şi ard chiar sub cenuşa anilor stânşi.
ivărul sări din cuie... In odaie nu eră nimeni. După moartea părinţilor mei m’am întors
Rochia mea de mireasă, cu vălul întins deasupra aci la Mesteacăni, să nu las iar în ruină
ei, aşteptă cununa de lămăiţă. Şi batista bro­ ceeace au clădit strămoşii voştri, pentru voi,
dată cu artă, scoasă din gherghef, eră aşezată pentru urmaşii voştri.
pe o măsuţă, lângă manechin. II ştiţi pe d-nul Nicolae Nistorescu, admi­
Coferul Ninei deschis, şi hainele în desor- nistratorul moşiei noastre? E Năică, groomul
dine, unele pe un scaun, altele aruncate pe meu de odinioară. Nici nu se poate un admi­
jos, ca şi când cineva ar fi răscolit printre nistrator mai ideal.
ele ca să aleagă de acolo ceea ce-i trebuia... — Ştiam eu că ai să te întorci D-ta iar
Le-am răscolit şi eu lacomă, în friguri, să la noi, îmi zise deunăzi, zâmbind cu ochii
dau de un semn, o urmă pe care să pornesc. lui cei buni şi blânzi.
Din buzunarul unui şorţ negru, şorţul ei Oamenii din sat îmi zic „mireasa". — Mi­
de pension, îmi răsări un bileţel alb. Nu reasa Domnului, desigur. Copiii vin în bra­
erau pe el decât aceste cuvinte: ţele mele şi bătrânii nu se mai uită la mine
„Sunt de acum robul tău, porunceşte-mi, cu pizmă de sub sprâncenele stufoase.
ce să fac?“ Mătuşa Natalia zâmbi frumos ca o sfântă
Scrisul Iui Sorin... şi noi am rămas multă vreme tăcute, cu
Mătuşa Natalia tăcu şi se uită cu înţeles capetele lipite de sânul ei.
Constanţa Hodoş.