Page 13 - 1909-23
P. 13
Nrul 23, 1909. LUCEAFĂRUL 529
moaşe pentru cari făcusem jurământ de cre într’o clipă, dintr’un gest, se trăda; prefăcă
dinţă în sufletul meu. Nu-mi părea rău nici torie a fost totul.
de copilaşii palizi şi desculţi pe cari nu voi Peste puţin vine sora mea şi mă întreabă:
mai puteâ să-i iau în braţe şi să le cos că- — Ce i-ai făcut Ninei ? A lăsat lucrul şi
măşuţe... Poate, credeţi voi, că mă gândeam plânge.
să fac binele acesta acolo în oraş unde sunt — Nina? Niciodată nimeni n’a văzut-o
poate şi mai mulţi săraci ? Nu. Nu mă gândeam plângând.
la nimic ce nu eră el. Şi nu mă mai mişcau — Du-te şi o mângâie.
nici ochii trişti ai lui Năică, nici feţişoara Sorin îmi aţinu calea.
lui palidă, cum o cobora în pământ când — Las-o în pace, îmi zise el aspru.
treceam pe alee de braţul mirelui meu, ra Şi toată seara fu indispus, cu fruntea
dioasă şi fericită în egoismul meu nemărginit. înorată, ferindu-se de mine. Nu înţelegeam
Şi pentru asta mi-am primit pedeapsa. nimic.
Săptămânile treceau în sbor şi nu mai Din ziua dintâi, doar o singură dată se
erau acum decât zece zile! Totul eră gata. mai supărase pe Nina. Stătuserăm de vorbă
Rudele îmi trimeteau daruri şi naşii se anim cu toţii în jurul mesei din sofragerie. Nina
aseră să vină cu un convoi de prieteni. singură tăcea gânditoare. Apoi se sculă deo
Preotul şi învăţătorul, mândri de aşa o nuntă dată şi trântindu-se pe un jeţ de lângă fe
mare în satul lor, ne pregăteau un cor de reastră, murmură destul de tare ca să auzim,
copii să ne cânte la biserică. Glasuri de eu şi Sorin, cari şedeam aproape de ea:
îngeri, imnuri divine. Şi în sufletul meu eră — Da, da, e destul de bine Sorin... Dar
o pregătire divină pentru vieaţa nouă, plină eu totuşi nu m’aş fi încrezut în el.
de mistere încă, nedesluşită dar frumoasă... Sorin se turbură, eşi afară şi eu îl urmai.
Trebuia să fie frumoasă! — E nebună, fă-o să plece de aici!
Nina îmi broda batista de mireasă, şi Pe urmă păru a se împăca iar cu ciudă
singură ea nu eră încă gata. Rochia, vălul, ţeniile ei. Se şi împrieteniră puţin. Ba într’o
îmbrăcate pe manechin într’o odăiţă de sus seară ea îl rugă s’o însoţească până jos la
mă aşteptau. Drăgălaşă, cu capul ei mic moară, unde avîi curiozitatea subită să vadă
şi blond, Nina steteă cât e ziua aplecată cum se macină porumbul, strivit de roţile
asupra gherghefului, adâncită în munca ei, de piatră mânate de apă...
care, zicea, trebuia să iasă fără cusur. De ce pornise acu iarăş duşmănia împo
Dar de un timp părea schimbată, serioasă triva ei ?
şi gânditoare. Nici nu mă observă când intrai Câteva zile ţinu norul nelămurit. Dar Sorin
în odaie. Apropiindu-mă de scaunul ei, îi avea să plece la Bucureşti, de unde să se
prinsei căpşorul între mâini şi o sărutai pe întoarcă apoi chiar în ziua nunţei cu flori
frunte. Ea tresări şi se ridică foarte turbu alese pentru împodobirea desăvârşită a cere
rată, ştergându-şi fruntea de sărutarea mea. moniei. Făgădui să-mi scrie în fiecare zi
— Te-ai speriat? o întreb eu galeş. E o cât va lipsi.
glumă de-a noastră obişnuită la pension. Dar de ce sărutarea lui la despărţire fusese
Iartă-mă. aşa de uşoară şi buzele reci? mă întrebam
Se roşi toată şi o clipă se uită la mine eu nedumerită. Şi o presimţire rea s’a înfipt
cu ochii ei verzi, strălucitori de mânie, apoi în inima mea ca o ghiară de pasăre răpitoare.
iar se aşeză la gherghef. Cinci zile m’am sbătut într’o nelinişte chi
— Da, m’ai speriat, îmi zise sec. nuitoare. Sorin nu-mi scria. Nu-mi da nici
— N’am ştiut că ai devenit nervoasă, i-am o veste.
zis şi-am lăsat-o singură. Doamne, ce de gânduri păgâne îmi sfăşiau
Sorin avusese dreptate. Ce căută fiinţa acum inima, unde mai nainte nu erau decât
asta capricioasă şi rău crescută în vieaţa blânde desmierdări şi simfonii cereşti. Geamăte
mea? De când o ştiam, se alipea de mine, surde şi urlete ca de fiară îmi răsunau din
măgulitoare îmi intrase în suflet, şi acum adânc.