Page 16 - 1909-23

532 LUCEAFĂRUL Nrnl 23, 1909.

Eminescu în politică.

Nu. Orice mi-ar spune „restauratorii" lui Eminescu glasul acesta nou!" Ş’am ascultat cu drag. Ni se părea
după metopele manuscriselor lui, — n’a intrat el, de că trecutul ţărei noastre, şi toate durerile şi speran­
bună voie, in răsboiul politic — ci prietenii şi împre­ ţele neamului nostru, vorbesc prin gura trimisului
jurările l-au tras. Nu învinovăţesc pe nimeni. E o co­ acestuia. Şi în adevăr c’aşa eră. Dar un singur minut
pilărie ... spaniolească, să construeşti istorie cu p o a t e nu ne-ain întrebat: Omul acesta işi are el vr’un rost,
şi cu dacă. Lucrurile s’au petrecut cum foarte firesc vr’un căpătâiu pe lumea asta? Unde trăeştc? Cu ce
eră să se petreacă. Pentru moment {ara n’aveâ ce mijloace? Nimeni nu s’a gândit la aşa ceva. Cum eră
face c’un poet aşa de mare. Cam asta se întâmplă să ne gândim? Ne întrebăm noi vr’odată unde doarme
pretutindeni cu poeţii aceştia mari. Şi nici nu poate privighetoarea din teiul dimineţilor noastre de Maiu...
Şi pe urmă noi eram aşa de ocupaţi, cu lucruri
serioase! S’a întâmplat deci ca, după multe învăluiri,
poetul să se găsească iarăşi la o răspântie grea in
drumul înserării lui aşa de timpurii. — Voi, cari aţi
avut In totdeauna un adăpost sigur în vieaţă, voi cari
n’aţi cunoscut ameninţarea zilei de mâne, mai cumplită
decât toate durerile zilei de azi, voi cari aţi putut
gândi in linişte la ce v’a fost drag vouă să gândiţi
— nu puteţi înţelege chinurile, spaima până la nebunie
şi disperările acelei existenţe pe care, acelui grozav
c o ş m a r care a fost vieaţa sărmanului nostru Eminescu!
Eră ce să-l împingă, ş’a fost cine să-l tragă în
vâltoarea luptelor politice. Fermecător prin strălucirea
talentului lui, puternic prin cinstea, vasta cultură şi
adânca lui iubire de ţară şi de neam, şi, pe lângă
acestea, preţios prin nobila-i dezinteresare de artist
cum nu eră să fie căutat, ca iarba de leac, un
asemenea om, de gazetele politice de pe-atunci? Nu
eră nici o revistă care să i poată plăti o călătorie
in stele. Dar orice ziar de partid i-ar fi poleit cu aur
săgeţile aruncate de el — cel mai temut arcaş — în
tabăra duşmană. — îmbrăcă deci armura conserva­
toare, care, oricum, eră o îmbrăcăminte, şi celce n’aveâ
pe lume nici un căpătâi işi încordă arcul voiniceşte,
şi trase cu patimă de pe meterezele „Timpului" in
rândurile fraţilor lui dela „Românul". Acestea se
petrec în anul de sânge 1877. Eminescu e în plina
bărbăţie a puterii lui creatoare. Cele mai glorioase
pagini in ziaristica română vor trebui să fie căutate
în cei şase ani de „salahorie" ai marelui nostru poet,
Ţărani din Frişu (corn. B.-Năsăud).
ani petrecuţi fără vacanţă şi fără odihnă, în redacţia
fi altfel. După ce că vin aşa de rar, apoi, şi când vin, ziarului „Timpul", ani de mistuitoare muncă, de luptă
cad aşa de fără veste, şi sunt aşa de incomozi, cinstită până dincolo de hotarele puterilor lui, ani
Doamne iartă-mă, că de multe ori oamenii mari, cari grozavi cari au fost şi cei din urmă ai amărâtei lui
şi-au ocupat din timp locurile lor de oameni mari, se vieţi pământeşti. Ca orice fire de erou, Eminescu nu
uită c’un sentiment de adevărată compătimire la câte-un face socoteli. El îşi duce acolo tot sufletul lui curat,
astfel de mosafir nepoftit, şi, plictisiţi că nu-! pot împodobit cu cele mai alese daruri, îşi dă aurul vieţii
cază, au şi aerul de-a se întrebă: Ce naiba să facem lui — şi în schimb nu cere nimic şi nu aşteaptă nimic
noi cu ăsta? N’avem destule pe cap? Să mai purtăm pentru el. Cum îl privesc cei pentru cari se luptă —
acum şi grija lui... ii este aproape indiferent. Unii se uită la el prin sticla
Drept e că Eminescu ne-a sosit într’o vreme de unui monoclu, şi-i întorc spatele, ca unui „fichu drole",
mari prefaceri, când noi construiam de zor căzărmi de câte ori îşi permite să-şi ridice nasul din hârtiuţile
şi gări, dela un capăt la altul al ţărei. In sgomotul lui şi să s’amestece .in discuţii privitoare la istoria
ciocanelor şi al grinzilor de fier s’ar fi putut întâmplă neamului românesc, pe care numai ei au dreptul s’o
foarte bine să nu-1 auzim de loc, — să nu-1 audă ştie, — alţii, foarte puţini aceştia, îl preţuesc ca pe
nimeni în toată vremea cât a trăit printre noi. Şi e un om care aduce partidului servicii ce nu se pot
o mare fericire că l-am putut auzi. S’a ridicat întâi plăti cu bani; şi doi, sau trei de-abia, în tot partidul,
d-1 Maiorescu şi ne-a spus: „Ascultaţi ce frumos cântă cunosc în el pe marele cântăreţ şi profet al poporului