Page 13 - is

Biobibliografie Ion Scorobete

autorului. Critica literară a remarcat eleganţa stilului şi rafinamentul
cultural al autorului. Nu s-a subliniat îndeajuns faptul că poezia lui Ion
Scorobete este una de cunoaştere. Din punct de vedere gnoseologic, poetul
se situează în cotidian dar priveşte esenţele, interiorul existenţei: Alerg
printre cuvinte deloc lejer / împrejurul unei realităţi / înfiorător de tenace /
dacă mă atenţionează fervent / că mă aflu la o distanţă / de tuşă »
(Comunicare). Relaţia poetului cu exteriorul este una de revoltă în faţa
mizeriei sociale şi morale contemporane, în care valorile tradiţionale au
fost pulverizate. Retractil la relaţiile sociale nefaste creaţiei artistice, poetul
îşi exersează singurătatea pe calea meditaţiei. Curiozitatea îl determină să
sondeze esenţele prin mijloace lirico-metafizice.
În interiorul existenţei, poetul descoperă cu uimire legi matematice: «şi
ce e mai ispititor / decât a nu înţelege / cum o distorsiune cu grad ridicat / de
risc / încorsetează matematic parfumurile / esenţiale» (Discret). Legităţile
fizice, chimice şi biologice încorsetează fiinţa umană într-un destin
muritor, fără scăpare: «de fapt numai înăuntru fiind pot / căuta ieşirea spre
un neunde / bine intenţionat / eu lent cum mă ştiu şlefuiesc / îndărătul uşii instrumentul / care se va potrivi / la
spart nuca miezului amânat / sine die» (Discret).
Legităţile lumii par totuşi să fie de sorginte ideatică, platoniciană, întrucât constituie prototipurile
lucrurilor şi fenomenelor reale: « Chipul lucrului geme în trunchiul ideii» sau de natura logosului: «un prunc
de amănunte zâcneşte / în adâncul luminii / trage de mine cuvântul / în miezul acestei răspântii» (Zeul).
Acceptând soarta, Ion Scorobete trăieşte existenţa la modul apolinic, format la şcoala filosofiei antice
greceşti: «n-am nicio şansă să / modific unghiurile / planurilor / altfel de cum le-a înfăţişat / pe duna de nisip
milesianul Thales» (Umbră). Apropierea mării constituie cadrul ideal pentru
meditaţiile poetului. Zbuciumul valurilor simbolizează şi trecerea timpului
aducător de nostalgii. Ascendenţa artei poetice a lui Ion Scorobete o găsim la
poeţii italieni Eugenio Montale şi Giuseppe Ungaretti. Subtilele referinţe
culturale nu îngreunează textul, oferind, desigur, delicii în plus, cititorului
avizat: «fără scop curge lumina / din trupul încins / şi ce e mai adânc decât / un
astfel de ţâşnet frumos / în albia lui heraclit» (Îmbrăţişare).
Poet, prozator şi eseist, Ion Scorobete se dovedeşte un scriitor
complex în peisajul nostru literar contemporan. Sub aspect liric, prin vocaţia
constructivă şi tematica abordată, acea a poeziei dintotdeauna (viaţa,
dragostea, moartea), poezia lui Ion Scorobete, extatică, gravă sau autoironică,
nu aparţine vreunui curent literar, ci reprezintă rodul unei munci meticuloase
de giuvaergiu al cuvântului, însingurat şi autodidact. Versul liber, bine strunit,
curge într-o albie sonoră în care vocalele se rostogolesc într-o armonie
mediteraneană luminoasă, diurnă.”
Lucian Gruia, Singurătatea abisului, în
„Vatra Veche”, nr. 3 (39), 2012, p. 44

„Ce altceva boema decât o formă de a sublinia trăirea poetică? De a
afirma voința de a rămâne, polemic, sub semnul vocației lirice? Romancier,
eseist, cercetător a biografiei lui Traian Vuia, Ion Scorobete încercuiește
trăirile poetului prin atitudini reflexive. Versuri memorabile unesc răgazul
duminical, binecuvântata lene care aduce trăirea poetică. Trezirea vibrațiilor
lirice. Scriitorul își asumă în boema copleșită de reflecții - de strictă
interpretare - statutul de Poet. ”
Cornel Ungureanu

11