Page 22 - vl_46
P. 22

Prin marile biblioteci ale lumii





                                                     Laurentina  sau  la  Escurialense  –  cu  peste
                                                     50.000  de  volume  și  manuscrise  –  este
                                                     recunoscută ca fiind a doua din lume după cea de
                                                     la Vatican.
                                                            În  a  doua  jumătate  a  secolului  al
                                                     XV-lea, nevoia unei biblioteci, care să adune pe
                                                     rafturile  sale  principalele  opere  literare
                                                     existente în Spania, se făcea tot mai des auzită în
                                                     rândul  erudiților  umaniști:  astfel,  cronicarul
                                                     Juan  Paez  de  Castro  s-a  prezentat  înaintea
                                                     regelui  Filip  al  II-lea,  care  și-a  dat  imediat
                                                     acordul și a hotărât ca viitoarea bibliotecă să fie
                                                     construită în Provincia Madrid.
                                                            Trei ani a durat numai căutarea locului
           potrivit  pentru  o  mănăstire  (care  urma  să  cuprindă  și  biblioteca),  și  regele  –  cunoscut  și  drept
           „încăpățânatul” – s-a dovedit de neclintit în hotărârea sa, odată stabilită actuala așezare a Escorialului,
           în  ciuda  protestelor  și  nemulțumirilor
           principalelor orașe universitare ale vremii,
           Salamanca și Alcala de Henares, dornice să
           intre  în  posesia  unei  asemenea  avuții
           culturale.
                  Punctul de plecare al fondului de
           carte îl constituia colecția proprie a regelui,
           rafturile făcând pe parcurs loc pentru cărți și
           manuscrise venite din toate colțurile lumii:
           trimișii  regelui  porniseră  într-o  veritabilă
           vânătoare de cărți și ambasadorii din Paris,
           Roma și Veneția primiseră instrucțiuni clare
           să cumpere cărți rare și manuscrise.
                  Dat  fiind  caracterul  profund
           umanist  al  proiectului,  care  nu  se  limita
           strict la a aduna documente scrise, biblioteca s-a îmbogățit și cu alte materiale necesare studiului și
           cercetării: desene, gravuri, portrete, sculpturi, instrumente matematice și științifice, hărți, globuri
           pământești, sfere armilare, astrolaburi, reproduceri după faună și floră, medalii și monede.
                                                                 Incinta Bibliotecii se împarte în
                                                          mai  multe  încăperi:  Sala  Principală
                                                          (numită  și  Sala  Tipăriturilor  sau  Sala
                                                          Frescelor),  Sala  Înaltă  (destinată  în
                                                          prezent  cercetării  academice),  Sala  de
                                                          Vară  (unde  se  păstrează  tipăriturile
                                                          moderne) și Sala Manuscriselor (încăpere
                                                          unde se păstrează manuscrisele, după cum
                                                          indică și numele).
                                                                 Sala  Principală  a  Bibliotecii
                                                          impresionează  și  uimește  prin  frescele
            Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018                                               20
   17   18   19   20   21   22   23   24   25   26   27