Page 68 - vl_46

Recomandare de lectură: „Războiul care mi-a salvat viața”

de Kimberly Brubaker Bradley

e curând am citit o carte captivantă şi vreau să v-o recomand şi vouă! Este vorba
despre cartea scriitoarei americane Kimberly Brubaker Bradley, Războiul care
Dmi-a salvat viaţa (The War That Saved My Life), apărută în traducerea Iuliei
Arsintescu, la Editura Arthur, în 2016.
Titlul m-a făcut curioasă tocmai pentru că a dat o conotaţie
pozitivă războiului care, în general, curmă vieţi, distruge şi schimbă
destine într-un mod cât se poate de crud. Aşa că am citit prima pagină,
neştiind la ce război se referă sau dacă e vorba într-adevăr de un război.
Cartea este scrisă într-un mod curgător, antrenant, care te fură. Din
primele pagini am constatat că acţiunea începe în Londra, în vremea
celui de-al Doilea Război Mondial, iar protagonista cărţii este o copilă
pe nume Ada (Smith). Cum se vede lumea prin ochii de copil? Dar
dacă eşti un copil suferind de un handicap? Şi cum ar fi dacă mama,
acea fiinţă care ar trebui să te apere şi să te protejeze, ţi-ar fi cel mai
mare duşman, te-ar abuza şi te-ar umili pentru că eşti „oloagă”? Ce ar
face oricine dacă ar trăi în asemenea condiţii? Te întrebi de câtă putere
poate da dovadă cineva care, sechestrată fiind de când se ştie (probabil
9-10 ani), într-o cameră mică dintr-un apartament sordid din Londra,
nefiind învăţată să meargă, neavând măcar nişte cârje care să-i fie de ajutor, este cu toate astea cea care
are grjiă de frăţiorul ei şi care pregăteşte ceaiul şi micul dejun mamei sale. Fratele ei mai mic este
singura ei bucurie, deşi el are libertatea care ei îi lipseşte. Pe măsură ce el creşte, gândindu-se la viitor,
Ada conştientizează că este imperios necesar să înveţe să meargă, chiar dacă asta înseamnă chin,
durere şi iar durere.
Pentru Ada, zvonurile de război nu însemnau nimic, până când fratele său a venit acasă de la
şcoală şi a spus că toţi copiii vor fi evacuaţi din Londra, pentru a fi protejaţi în caz de atac aerian. Din
istorie ştim că în 1939, după invadarea Poloniei, Regatul Unit declară război Germaniei naziste. Dar
nu ştiam că odată cu declaraţia de război, statul s-a preocupat de punerea la adăpost a copiilor,
organizând o reţea de ajutor în oraşele şi comunele aflate la distanţă de Londra. Copiii trebuiau să
ajungă la şcoală, să plece de acolo cu autobuzele la gară şi de acolo cu trenul, fiind însoţiţi doar de
profesorii lor. Aflând asta, fata începe să tragă nădejde că va scăpa de acasă, dar mama ei nu vrea să o
lase să plece şi pe ea, ci doar pe Jamie, fratele ei. La gândul că va fi despărţită de fratele ei, singurul ei
gând este să plece fără ca mama lor să ştie. De-a dreptul evadează din casă, forţându-se, în ciuda
durerii, să se ţină pe picioare. Piciorul ei sucit de la gleznă o face să meargă cu greu şi mai-mai să cadă,
când întâlneşte un copil căruia îi făcea cu mâna de sus de la geam. Acesta credea, ca toată lumea, de
altfel, că fata este handicapată mintal, aşa cum se plângea de ea mama ei. Odată ce se lămureşte
situaţia, el este cel care o ajută să ajungă cu bine la gară. Adăpostită în tren, fiecare nouă informaţie,
clădire, copac, animal şi fir de iarbă îi oferă copilei momente de uimire, pentru că orizontul ei se
limitase la străduţa înghesuită, caldarâmul pietruit şi cei câţiva oameni ce străbăteau strada. Când, din
goana trenului, vede o tânără călărind, îşi doreşte din tot sufletul să poată face şi ea aşa ceva. Se simte
liberă, deşi ştie că starea asta nu e permanentă şi se teme încă de furia mamei sale şi că vor ajunge
înapoi la ea.

Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018 66