Page 8 - vl_46

Centenarul Marii Uniri

demni de încrederea şi sprijinul anticipat de naţiunile mari culte, fiţi demni de iubirea dezinteresată a
celui mai mare om de astăzi, al preşedintelui republicii americane: Wilson, care ca al doilea Mesia a
dus la învingere ideea ca fiecare popor şi fiecare individ să fie egal îndreptăţit şi stăpân pe soarta sa”.
Din Deva, la 3 noiembrie 1918, dr. Eugen Tătar, dr. Petru Groza, Dionisiu Ardelean, şi
Ioan Antal lansau un apel intitulat „Cătră poporul român din comitatul Hunedorii !”, în care arătau că
„jertfele de sânge şi bunuri, amarul şi suferinţele care le-au secerat şi cerut războiul crâncen de acum
sunt atât de mari şi multe, încât sunt prea destule pentru ca, capăt să se pună sângerării şi nimicirii de
bunuri şi averi. Un spirit blând, dumnezeiesc şi creştinesc stăpâneşte acum inimile popoarelor, ca
pacea să-şi iee stăpânirea iarăşi cu toate bunătăţile ei nepreţuite, pe care numai pacea ni le poate da şi
asigura”.
„Suntem încredinţaţi pe deplin – continua apelul fruntaşilor politici din Deva – că iubitul
nostru popor român va înţelege rostul vremilor de acum şi doreşte şi el a-şi vedea la vetrele lui căldura
vieţii pacinice. În urmare ne este cea mai înaltă datorinţă, şi creştinească şi românească, nu numai a ne
feri de tulburarea ordinii, liniştii şi siguranţei publice, ci a conlucra chiar din răsputeri ca acelea să fie
susţinute pe deplin atât în vremea de acum şi viitoare”.
„N-am fi vrednici” continua apelul, „nici de mândria noastră naţională din trecut, nici de
vremile mândre de azi şi nici de fericirea noastră ca popor în viitor, dacă n-am fi oameni de rânduială,
ba am fi judecaţi de toată lumea cultă, dacă ne-am dovedi de răzvrătitori, tulburători şi chiar jefuitori.
Noi subscrişii deci, chiar ca tălmăcitori ai voinţei şi hotărârii Comitetului nostru naţional, rugăm cu
toată inima şi cea mai bună judecată a noastră pe poporul român din comitatul Hunedoarii, să fie blând,
cuminte, să cinstească întru toate pe fiecare de aproape al său fără considerare la neam şi lege, să cruţe
averea şi bunurile lor şi nimic să nu făptuiască, ceea ce loveşte în ordinea, liniştea şi siguranţa de
obşte”. Apelul se încheia cu îndemnul următor: „Păstraţi deci cu toată tăria liniştea vetrelor şi satelor
voastre şi împiedecaţi orice fapte ruşinătoare de neorânduială”.
Urmare a revoluţiei române din toamna anului 1918 a fost alungarea a 2.900 de notari din
localităţile Transilvaniei, ceea ce însemna circa 90 %. Împreună cu notarii au fugit şi alţi funcţionari
precum şi jandarmii, astfel că „nu mai exista nici un fel de autoritate”. Acest vid de putere a fost
rezolvat de către Consiliul Naţional Român Central prin înfiinţarea Consiliilor Naţionale judeţene,
districtuale şi comunale în majoritatea oraşelor şi satelor din Transilvania majoritar româneşti.

Ioachim LAZĂR

Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018 6