Page 10 - vl_46
P. 10

Profesiune si vocatie





                  Indiferent de statutul său diplomatic, existent ori inexistent, medicul Anthimus este privit ca
           inițiatorul unui curent ce va înflori mai târziu, în Renaștere, ce consta în notarea unor considerații,
                                               6
           aparent doar personale, privind dieta și gătitul .
                  Nefiind  un  descendent  aristocratic  roman,  unul  care  să  ţină  la  eleganţa  limbii  native,
           Anthimus a împănat textul cu  termeni uzuali ai timpului și spațiilor geopolitice în care a trăit, motiv
                                                                                   7
           pentru care, în tratatul său, se întâlnesc cuvinte ori expresii germanice, grecești ori celtice . Unde a
           învățat Anthimus  latina?  În  Italia  ostrogotă  și  longobardă,  spun  specialiștii,  deoarece  formulări
           precum nam non în loc de sed non, din textul său, se găsesc doar în latina documentelor oficiale
                                 8
           longobarde (nu și în anale) . Unde și-a scris medicul Anthimus tratatul gastronomic sub formă de
           scrisoare? Conform unor opinii, nu în regatul franc; în fraza sa, de crudo vero larido quod solent ut
           audio domni franci comedere [...], atenția cade pe ut audio, care sugerează că a auzit, nu a văzut, că
           francii mănăncă slănina crudă (crudo vero larido) cu mare plăcere, fiind considerată de ei o delicatesă.
           În acest sens, se consideră că epistola era privită de autor ca un fel de scrisoare de acreditare la Curtea
           regelui franc, bazată pe cunoștințele sale medical-gastronomice. Conform altor opinii, exilatul grec se
           afla deja la Curtea merovingiană, altfel nu s-ar explica faptul că el se autointitulează legatus (trimis,
                        9
           sol, ambasador) . În plus, formulări precum de piscium ratione que in his partibus sunt  (felurile de
           pește care sunt în aceste părți), în loc de illis partibus ([în] acele părți) ar fi un argument în favoarea
           acestei supoziţii. În plus, după menționarea existenței peștilor care sunt în aceste părți, urmează o listă
           a lor, una cu sonderbare provinciale Namen (nume locale ciudate), denotând că autorul îi știe deoarece
           cunoaşte acele meleaguri. Cele două ipoteze privind locul în care a fost scrisă epistola rămân deschise,
           deoarece atât ostrogoţii, cât şi francii au introdus cuvinte din limbile lor în textele latine, or este dificil,
                                                                                10
           dacă nu chiar imposibil de stabilit originea acelor cuvinte germanice de împrumut . Însă, când
           Theuderic/Theoderich I şi-a dorit să afle de la Anthimius mai multe despre mores Romanorum (cu
           sensul de obiceiurile, nu de moravurile „romane”), regele franc se referea la Curtea ostrogotă de la
           Ravenna, cea a lui Theodoric cel Mare (471–526), unde activau personalităţi ale veritabilei lumi
           romane, cum au fost Boethius – născut la Roma, ajuns, înainte tragicul său sfârşit, Consul ordinarius
           sine  collega,  apoi  Magister  officiorum,  funcţia  administrativă  supremă  –  ori  discipolul  său,
                     11
           Cassiodorus . Şi, iată doar câteva exemple:
                  Afratus; din greacă (afratus grece quod latine dicitur spumeo – „în greceşte afratus, care în
           latină se numeşte spumeo”; de fapt spumeum). Ar fi vorba despre un suflé cu albuş bătut spumă.
           Cuvântul, scris în felul acesta, nu se regăseşte în nicio altă sursă, dar nu înseamnă că nu ar fi existat în
           vremea lui Anthimus. Episcopul hispanic Isidor de Sevilla (560–636) scrie aphratum, traducându-l
                      12
           prin spumeum .
                  Bradonis; cuvânt germanic (si assatum fuerit ad horam quomodo brad(r)onis – „dacă este
           proaspăt prăjit, cum ai face o friptură...”). Probabil un fel de friptură, o îmbinare de carne şi şuncă;

           6. Edwin Clarke, Anthimi de Observatione Ciborum ad Theodoricum Regem Francorum Epistola, edited and translated by
           Eduard Liechtenhan, Berlin, Academy od Sciences, 1963, în „Cambridge Journal. Medical History”, 8 (2), April 1964, p. 196.
           7. Verhagen, op. cit., p. 1.
           8. N. J. Adams, Bilingualism and the Latin language, Cambridge, Cambridge University Press, 2003, p. 443.
           9. Pierre Flobert, Le Latin à la cour de Clovis selon Anthime, în H. Petersmann, R. Kettemann (eds.), Latin vulgaire - latin tardif.
           Actes  du  Ve  Colloque  international  sur  le  latin  vulgaire  e  tardif,  Heidelberg,  5-8  settembre  1997,  Heidelberg,
           Universitätsverlag, 1997, p. 20.
           10.  Verhagen, op. cit., p. 6.
           11.  Adrian  Agachi,  „Mângâierile”  poetice  ale  lui  Boethius,  în  „Ziarul  Lumina”,  18  ianuarie  2010
           (http://ziarullumina.ro/mangaierile-poetice-ale-lui-boethius-34992.html, accesat la 15. 03. 2018).
           12.Verhagen, op. cit., p. 13.
            Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018                                               8
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15