Page 13 - vl_46

Nevoia de modele

afirmaţie recurentă în spaţiul dezbaterii noastre culturale (dar şi obşteşti) de după
1990 sună prescurtat astfel: „Nu avem modele”, cu varianta: „Nu mai avem
O modele”. Dacă ar fi adevărată întru totul, ea ar evidenţia în chip direct o profundă
criză morală pe care ar traversa-o societatea noastră în întreg ansamblul ei; iar indirect, cufundarea
într-o stare de spirit apăsătoare, ce se naşte odată cu renunţarea la căutarea permanentă a drumului cel
drept, ce dă nobleţe şi consistenţă vieţuirii fiecăruia dintre noi.
Personal, nu am împărtăşit niciodată această opinie, nici în anii de totalitarism ceauşist, nici
în cei de după. Înainte, luminile reflectoarelor (permanent manipulate ideologic) cădeau pe chipul
muncitorului fruntaş în întrecerea socialistă, „ce nu precupeţeşte niciun efort pentru a îndeplini
cincinalul în patru ani şi jumătate”; pe al ţăranului care doar prin „colectivizare a reuşit să sporească
înzecit producţia de grâu la hectar”; nefiind uitaţi nici intelectualii, artiştii care, însuşindu-şi temeinic
învăţătura marxist-leninistă, găsiseră în sfârşit drumul ce urma să îi ducă „neabătut spre împlinirea
visului de aur al omenirii: comunismul”. Fabricate ideologic şi propagate mediatic de o presă scrisă,
audio şi vizuală în întregime subordonată politic, acele pseudo-modele au prins la destui şi au făcut un
imens rău fibrei noastre morale. Asta o ştim deja, iar consecinţele urmării lor le putem constata cu
destulă amărăciune încă şi astăzi. Priviţi în jur conduitele,
ascultaţi cu atenţie la discursul din cetate şi veţi inventaria
neîntârziat destule poncife ale acelor vremuri apăsătoare.
Ele au fost mediate de acele pseudo-modele şi încă mai
dăinuie, întrucât una dintre mărcile proprii modelelor (dar
şi pseudo-modelelor) este acţiunea constantă pe durata
lungă a timpului.
După 1990, tot pseudo-modelele sunt în prime
time-ul unei rele părţi a presei. Cu diferenţa că muncitorii
au fost înlocuiţi de businessmani analfabeţi şi dive
siliconate; ţăranii – de tineri plini de fiţe, ifose şi „fumuri”;
intelectualii - de politicieni învârtiţi şi oneroşi; iar artiştii -
de „minunaţii” manelişti ai neamului. Locul tembelizării
prin ideologic a fost luat de tembelizarea prin
entertainment. Consecinţele se văd deja şi, iarăşi, vor
dăinui multă vreme de-acum încolo, din acelaşi motiv enunţat mai sus.
Şi totuşi, adevăratele modele au continuat să existe şi în regimul totalitar, continuă să fie sub
ochii noştri şi în regimul democratic. Să le luăm pe rând, să le observăm conduita şi, mai ales, să
identificăm teritoriul comun în care se originează aceste modele reale de ieri şi de azi.
Comunismul, regim politic totalitar ce a impus legea alternativei - cine nu e cu noi e
împotriva noastră -, a încercat cu toate mijloacele (ticăloase şi criminale) să elimine chiar fizic elitele.
Nu doar pe cele din sfera intelectualităţii, dar şi din rândurile ţărărnimii, armatei, funcţionarilor,
preoţimii, muncitorilor, artiştilor, cărturarilor etc. Tot ce era valoros şi avea potenţial rol modelator
trebuia anulat, reprimat, chiar lichidat fizic. Închisorile s-au umplut, ştim bine, de deţinuţi politici.
Apoi deportările în masă, naţionalizările, colectivizarea forţată, interdicţia de a putea urma cursurile

Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018 11