Page 75 - vl_47

Noutati în biblioteca

Noutăți editoriale

P ăpușa este cartea dedicată celei mai
apropiate ființe din viața scriitorului,
pe care, în mod paradoxal, Ismail
Kadare declară că nu a înțeles-o niciodată pe deplin. O
călătorie emoțională spre tinerețea și copilăria acestei figuri
insondabile, de-a lungul căreia autorul își descoperă treptat
povestea propriei deveniri.
Întorcându-se în realitatea apăsătoare a orașului
natal, Gjirokastra, scriitorul pătrunde în intimitatea
relațiilor unei familii albaneze tipice, o lume plină de mister
și eresuri medievale. De tradiții crude și blândețe. De iubire
neîmpărtășită și naivități revoltătoare. Printre rânduri, așa
cum ne-a obișnuit, Kadare scrie cronica violentă a intrării și
ieșirii Albaniei din comunism. Păpușa, apărută La Editura
Humanitas, este, în primul rând, o carte autobiografică,
sinceră și duioasă, iar personajul în jurul căruia se
circumscrie această construcție barocă, fină și lunecoasă ca
mătasea, nu e altcineva decât Hatidje Dobi, mama
scriitorului Ismail Kadare (www.humanitas.ro).
În volumul Carte de identitate , publicat de către Storia Books, autoarea le dezvăluie celor
care au urmărit-o că, fără să știe, au fost martori la frământări și anxietăți pe care, adesea, reporterul din
fața camerei le-a ținut cu mare greutate sub control.
Momente cu relevanță internațională trăite la fața
locului de autoare, precum moartea Papei Ioan Paul al II-lea,
Vladimir Putin la București, alegerea ca președinte al SUA a lui
Barack Obama, #Colectiv, atacurile teroriste din Paris din
noiembrie 2015, referendumul pentru ieșirea Marii Britanii din
UE sunt descrise prin suprapunere cu drame personale care se
întâlnesc și se confundă uneori cu cele relatate.
„La 27 de ani fumam mult, dormeam puțin, mâncam rar
și foarte prost, eram exaltată, foarte sociabilă, infernal de
sociabilă, voiam ca toată lumea să mă placă și consumam enorm
de multă energie pentru asta. Azi am foarte puțină simpatie
pentru cea care eram atunci. Plimbam de colo-colo, prin lume,
răni și anxietăți pentru care nu căutam leac, ci doar maniera cea
mai extravagantă de-a mă preface că nu există. Când ajungeam
acasă, între două evenimente mari, când nu mi se întâmpla nimic
ieșit din comun, doar viața perfect normală, ieșeau la iveală furii
și stări de vinovăție care se cățărau pe mine, sufocându-mă”.

Vox Libri, Nr. 2 (47) - 2018 73