Page 78 - vl_51

Solidaritatea hunedorenilor cu bănățenii pentru

apărarea integrității Banatului (1919)

ici nu se încheiase campania militară româno-ungară, din aprilie 1919, în care
alături de trupele române au luptat unitățile de voluntari ardeleni, că a și apărut
Nproblema dezmembrării Banatului. Dezastrul trupelor austro-ungare și bulgare a
iscat problema Banatului. Sârbii, înaintând ca avangardă a armatelor lui Franchet dʼEspérey, după ce
au eliberat teritoriul patriei lor, s-au grăbit să treacă Dunărea cu detașamente mici și să pătrundă în
Banat. Din cauza disoluției armatei austro-ungare, nicio forță nu li s-a putut opune. „Republica
socialistă”, proclamată de unguri la Timișoara, care a instituit un „Consiliu Poporal Republican”, a
fost desființată de sârbi, care în scurt timp au ocupat întreg Banatul. În acest mod, sârbii au vrut să pună
atât România, cât și pe aliații ei în fața unui fapt împlinit: anexarea celei mai mari părți a Banatului.
Ocupația sârbească în Banat a avut caracterul unei ocupații dușmane: „ (...) prigoane,
arestări, întemnițări, deportări în masă a țăranilor români spre a munci în Serbia, tot felul de violențe și
jafuri. Autoritățile administrative și militare sârbe se dedau la rechiziții forțate, ridicau depozitele și
materialele de tot felul, demontau instalațiile fabricilor și chiar șinele de căi ferate, pe care le
transportau în Serbia. Astfel, purtarea sârbilor prieteni și aliați față de români se asemăna ca picăturile
de apă cu purtarea germanilor și ungurilor dușmani.”
De mai multe ori delegația română a fost nevoită să intervină pe lângă Consiliul Suprem ca să
pună capăt acestei stări intolerabile, solicitând ca „armata sârbă să evacueze Banatul, locuitorii
Banatului, internați în Serbia, să fie reintegrați la căminele lor, iar materiile prime, mașinile,
vehiculele și alte obiecte răpite de sârbi din Banat și aparținând fie particularilor, fie statului, să fie date
îndărăt proprietarilor lor”.
Consiliul Suprem a decis ca din partea răsăriteană a Banatului să fie evacuați sârbii și această
parte să fie ocupată de trupele franceze. La 27 ianuarie 1919, Lugojul era ocupat de trupe din Divizia a
11-a franceză, după două luni și jumătate de ocupație sârbească. Dar manevrele sârbilor pentru
anexarea unui părți cât mai întinse din Banat au continuat. La Sibiu, tineri bănățeni refugiați acolo din
cauza urgiei sârbilor au înființat „Liga bănățeană”, pe care intenționau să o ducă la Lugoj.
După intrarea armatei române în Banat a pornit mișcarea pentru păstrarea integrității acestei
provincii și alipirea ei la patria mamă, România. Intelectuali și personalități politice grupați în jurul
ziarului „Banatul”, secondați de Clubul politic județean, românii lugojeni și cei din celelalte centre și
județe prin reprezentanții lor, care se aflau la Lugoj, refugiați din cauza persecuțiilor sârbești, hotărâră,
în Consfătuirea ținută la Casina Română, convocarea unei adunări a românilor bănățeni din județele
Caraș-Severin, Timiș și Torontal.
În urma consfătuirii de la Lugoj s-a produs intrarea în masă a noi membri în Liga bănățenilor
și începerea unor acțiuni energice pentru apărarea integrității Banatului prin toate mijloacele și – dacă
împrejurările o vor cere – cu prețul sângelui lor. Ca primă etapă a acestei acțiuni s-a hotărât convocarea
unei adunări a românilor bănățeni din toate trei județele, la Lugoj, pe istoricul „Câmp al libertății” în
ziua de 10 iunie, la ora 2 d. a. În vederea reușitei adunării proiectate a fost lansată următoarea chemare:
„Români!
Scăpat viguros și tare din vijelia suferințelor seculare, la [îm]plinirea vremii neamului nostru
de pretutindeni s-a ridicat, a rupt lanțurile robiei, și-a desăvârșit libertatea. Un singur colț al
pământului nostru, leagănul neamului românesc, este încă încătușat; Banatul cel bogat, cel vesel, cel

Vox Libri, Nr. 2 (51) - 2019 75