Page 10 - vl_52

Dialogul ideilor

Dar pe la jumătatea deceniului trecut, în mod aproape miraculos, paginile
revistelor noastre de cultură au început să găzduiască din ce în ce mai multe texte
critice purtând semnătura unor nume noi, cvasi-necunoscute. Dedicate recenziei,
cronicii literare și comentariilor critice, articolele respective aduceau un aer
proaspăt, diferit stilistic de ceea ce găzduiseră anterior coloanele respectivelor
publicații. E greu de găsit și astăzi explicația, logica nașterii bruște a acestei noi
generații de tineri cititori profesioniști. Mult mai ușor sunt de regăsit acum urmele,
plăpânde la început, apoi din ce în ce mai distincte, ale traseelor intelectuale
urmate individual, dar care la un moment dat s-au reunit în teritoriul comun al
republicii literelor.
Proveniți din promoțiile succesive ale facultăților de Litere din principalele
orașe universitare ale țării, acești tineri au trăit, ca și noi, agitația anilor
postdecembriști, atât de tulburi, de neașezați și sub aspect material, dar, din păcate, și
sub raport spiritual. Izgonită din prim-planul vieții obștești, pe care l-a ocupat în mod
cert în perioada național-ceaușismului românesc (grație curajului și aerului proaspăt
pe care îl aducea în marasmul cvasi-general), literatura a intrat după 1990 într-o vrie
din care, deși făcea eforturi evidente, părea a nu se mai putea redresa. Scriitorii au
înțeles și acceptat cu greu dar acesta a constituit chiar declicul revigorării că într-o – –
societate normală, deci liberă, locul literaturii nu mai este unul privilegiat, ci unul
firesc, lângă și printre celelalte domenii ale spiritului, ale cetății. Însă nicidecum unul
periferic, cum s-au grăbit destui defetiști să afirme. Că pentru mulți dintre semenii
noștri literatura nu mai înseamnă nimic după terminarea anilor de școlarizare și
devine cu totul insignifiantă, asta e adevărat, dar aici începe o altă discuție. Scriitorii
și cititorii pentru care literatura a continuat să însemne un ax central al existenței lor,
ei bine aceștia nu au părăsit-o niciodată, cu atât mai puțin în anii tulburi de după
1990. E drept că s-au regrupat anevoios, dar totuși au făcut-o, reușind performanța de
a păstra viu fenomenul, de a păstra curat teritoriul literar și a-l încredința astfel celor
mai tineri literați. Iar aceștia, dumirindu-se și maturizându-se ușor-ușor, au înțeles
că-i pot trece pragul încrezători.
Încurajări și, mai ales, susținere concretă au primit chiar de la reprezentanții
generațiilor mai vârstnice. Conducătorii revistelor literare le-au oferit tuturor (și cu
generozitate) coloane tipografice în paginile publicațiilor, iar câtorva chiar locuri în
colectivele redacționale; universitarii le-au îndrumat cu entuziasm, dar și cu
exigență, masteratele și doctoratele; catedrele i-au cooptat ca preparatori pe cei cu
reală vocație pedagogică, promovându-i apoi, fără întârzieri nejustificate, ca

Vox Libri, Nr. 3 (52) - 2019 8