Page 19 - vl_55-

Atelier de creatie
,

Mihai - Andrei Lazăr

„Moartea la Veneția” de Thomas Mann

Profilul identitar - artistic

al lui Gustav von Aschenbach

rădăcina în polarizarea dintre conștient și
upă cum observă exegetul inconștient. În spiritul filosofiei raționaliste,
Corin Braga în lucrarea De atât calea rațiunii, cât și calea simțurilor
1
Dla arhetip la anarhetip , conduc la catastrofă, omul modern stând sub
Thomas Mann are aspirația de a surprinde semnul neantului și al căderii. Astfel,
totul: epoca în care trăiește, spiritul german, supratema operelor lui Thomas Mann este
sufletul uman. În acest sens, îi adoptă echilibrul ratat, autodistructiv, dintre
simultan, ca maeștri spirituali, pe Goethe și pe componenta apolinică și cea dionisiacă din
Nietzsche, primul exponent al unei concepții natura umană.
neoclasice, cel de-al doilea filosof al Nuvela Moartea la Veneția devine o
iraționalului, de unde și vocația holistă, parabolă pentru condiția de criză a omului
statutul de diagnostician fidel a ceea ce modern. Prin Gustav von Aschenbach,
filosofii culturii au numit „criza epocii Mann pune în discuție problematica
moderne”. Omul modern, văzut de Mann, artistului; în personaj își proiectează și își
moștenește și radicalizează polaritățile obiectivează propria condiție de scriitor,
secolelor anterioare, marcate de confruntarea atribuindu-i bruioanele și schițele operelor
dintre Iluminism și Romantism, dintre sale nefinalizate, rămase în stare de proiect.
pozitivism și iraționalism. Se disting două tipuri de artă – arta ca Logos
El încearcă să mențină o totalitate și arta ca Eros: creația condusă de principiul
paradoxală, în care componentele contrare nu Logosului e o creație rațională, lucidă, rece,
se armonizează, ci se distrug reciproc. De „o muncă grea și primejdioasă”, ce necesită
altfel, criza structurală a modernității a fost exigență, încordare, voință, desăvârșire
teoretizată de filosofi, care l-au inspirat pe formală: „Cu nervii încordați de munca din
Thomas Mann, dintre care se remarcă cursul dimineții, muncă grea și dăunătoare,
Schopenhauer (distingea între cunoașterea care tocmai acum îi cerea și mai multă grijă,
rațională, ca reprezentare și voința de viață), atenție, pătrundere și precizie, scriitorul nu
Nietzsche, cu dihotomia apolinic – dionisiac, izbutise să-și stăvilească, nici chiar după ce
Bergson, care diferenția intelectul de afect, prânzise, vibrația aceea permanentă a
Ludwig Klages, cu distincția spirit – suflet, și instinctului său de creație, acel motus animi
Freud, ale cărui teorii psihanalitice își au continuus, care, după cum pretinde Cicero, e

1. Braga, Corin, Thomas Mann. Ruptura faustică dintre suflet și spirit, în volumul De la arhetip la anarhetip, Editura
Polirom, Iași, 2006, p. 213-214.
Vox Libri, Nr. 2 (55) - 2020 17