Page 21 - vl_55-

Atelier de creatie
,

societate clădită pe principii uneori diametral opuse față de cele ale culturilor moderne, care își
revendică descendența antică. De pildă, relațiile homosexuale dintre bărbați și băieți erau
permise în viața atenienilor, în timp ce, odată cu afirmarea creștinismului, ele au fost respinse; de
aici, și o stârnire a dorințelor homosexuale în contemplarea idealurilor clasice de frumusețe
masculină. Tocmai vizitele în Sudul mediteranean stârnesc dorința erotică. Opera abordează
problematica fascinației germane pentru Grecia și sculptura greacă; statuia e un obiect de artă
detașat de spectator, potrivită pentru contemplarea dezinteresată pe care Kant o definea ca
atitudine estetică primordială; cu toate acestea, unele statui antice invită la contemplarea
nudurilor masculine, ceea ce poate provoca plăcere și conota senzualitatea, înlesnind
exprimarea unor dorințe erotice oficial prohibite – altfel spus, arta suprimă dorința sau o
descătușează? Aceasta e întrebarea căreia Mann va încerca să îi găsească răspuns.
La începutul narațiunii, Aschenbach e deja un scriitor clasic, prin cel puțin două
atribute: pe de o parte, e tipul scriitorului național și exemplar, fragmente din operele sale fiind
reproduse în manualele de uz școlar, pentru ca elevii să-și modeleze stilul după al lui („Cu
vremea, în scrierile sale se infiltrase o nuanță oficială și educativă, stilul său se dezbărase, în
decursul anilor, de vechile și nemijlocitele lui îndrăzneli, ca și de nuanțele noi și subtile devenind
masiv și ireproșabil, tradițional, șlefuit, stabil, formal, chiar formalist; și, precum spune tradiția
despre Ludovic al XIV-lea, vârstnicul înlăturase orice cuvânt vulgar din vocabularul său. Ca
urmare, autoritățile școlare preluară pentru cărțile de citire prescrise în învățământ pagini alese
7
din scrierile lui.” ). Pe de altă parte, își propune să îi emuleze pe clasici, încercând să imite
ordinea, echilibrul, armonia specifice curentului: „Simțul frumosului devenise la el aproape
peste măsură de pronunțat, împrumutându-i acea puritate plină de noblețe, acea simplitate și
simetrie a formei care, de aci încolo, imprimară scrierilor sale o nuanță atât de accentuată, de
măiestrie și clasicism.” 8
Clasicismul se conjugă cu propensiunile romantice ale lui Aschenbach – creativitatea e
moștenită de la mama sa, fiica unui capelmaistru din Boemia. Pentru Goethe și Schiller, clasicul
se caracteriza, printre altele, prin vigoare fizică și armonie, prin perfectul acord cu lumea și cu
sine, dar protagonistul nuvelei se depărtează de acest ideal, căci opera sa substanțială e produsul
disciplinei autoimpuse, ce-i permite să-și canalizeze puterea în direcția travaliului artistic,
energiile creatoare fiind controlate de o voință de fier. Totodată, sănătatea îi e precară, iar
intuițiile, ca moștenire maternă, se află și ele sub controlul strict al rațiunii, al masculinității
dornice de afirmare, cel puțin până când experiența homosexuală îi va zdruncina echilibrul
sufletesc, într-un proces enantiodromic. Deși rigid, e înfățișat inițial ca un personaj admirabil,
care își depășește slăbiciunile fizice. Eroismul pasiv ilustrat de către protagonist e calitatea
lăudată și de Winckelmann, când comentează grupul statuar Laocoon, unde preotul îndură
durerea pricinuită de cei doi șerpi cu demnitate: „Cuvântul său favorit era însă perseverarea, și
în romanul lui frederician el nu vedea decât apoteoza acestui cuvânt poruncitor care i se părea că
e chintesența oricărei virtuți active și pasive.” 9
Treptat, personajul realizează că prea multă problematizare paralizează voința morală,
astfel încât complexitatea morală a operelor scade, dar forma devine desăvârșită, cu o puritate,
simplitate și simetrie vădit clasice; stilul e mai rafinat, subtilitățile și nuanțele sunt abandonate în

7. Mann, Thomas, op. cit., p. 16.
8. Idem, ibidem, p. 15.
9. Mann, Thomas, op. cit., p. 11.

Vox Libri, Nr. 2 (55) - 2020 19