Page 20 - vl_55-

Atelier de creatie
,

2
esența însăși a elocvenței.” În acest caz, talentul este echivalat cu tehnica artizană. Prin contrast,
creația condusă de principiul Erosului este pasionată, aprinsă, tumultuoasă. Mediul ei prielnic
este reveria, delăsarea, primatul simțurilor, talentul fiind identificat fanteziei spontane: „El, în
schimb, în timp ce întreaga națiune îi cinstea această măiestrie, el nu putea să se bucure
îndeajuns de această cinstire și stăruia în impresia că opera lui e lipsită de spontaneitatea firească
și înflăcărată, menită să-l bucure, și care mai mult decât orice alt conținut, ar fi fost în stare să-i
3
bucure pe cititorii săi.” Prin urmare, creația oscilează între acești doi poli, în fiecare artist
îmbinându-se cele două laturi, ce se manifestă simultan sau se succedă după o dialectică psihică:
o conștiinciozitate funcționărească, prozaică, un travaliu permanent și disciplinat („Căci a avea
ținută în fața destinului, a-ți păstra frumusețea în mijlocul chinurilor, nu înseamnă numai
răbdare; înseamnă o realizare activă, un triumf pozitiv, și figura sfântului Sebastian este în
această privință cel mai frumos simbol, dacă nu al artei în genere, măcar al artei despre care e
vorba. Cine privea în adâncul acestei lumi povestite putea să vadă întruchiparea grațioasă a
stăpânirii de sine, care știe să ascundă ochilor lumii, până în clipa din urmă, răul care îl macină și
4
decăderea sa biologică.” „Vigoarea cuvântului cu
care autorul respinge aici ceea ce e respingător
arată o desolidarizare de orice morală îndoielnică,
de orice simpatizare cu absurdul, o renunțare la
fraza lăbărțată și miloasă care îngăduie și iartă
5
totul.” ), alături de un complex de impulsuri
întunecate și incandescente, haotice și
incontrolabile. Echilibrul dintre banal și
excentric, dintre munca lucidă și inspirația
6
inconștientă , va fi dificil de gestionat, după cum
se va vedea pe parcursul nuvelei.
În continuare, ne propunem să urmărim
evoluția personajului sfâșiat între cele două
polarități. Mann reînvie tradiția clasică germană
reprezentată de Goethe, dramatizând punctele
forte, slăbiciunile, capcanele și limitele
curentului.
Se remarcă o contradicție între fațeta
privată și cea publică a clasicismului: arta clasică e
cu precădere publică, iar în literatură marchează
un stil exemplar, destinat a fi împărtășit și imitat,
după cum și stilul lui Aschenbach, care se supune
regulilor precise de construcție, rigorii formale,
mecanismelor prestabilite ale scriiturii, devine
model pentru școlari. Totuși, orice contact cu Grecia antică dezvăluie faptul că aceasta era o

2. Mann, Thomas, Moartea la Veneția, traducerea Alexandru Philippide, Lazăr Iliescu și Alice Voinescu, Editura
Sfinx - V. R., Cluj-Napoca, 1991, p. 3.
3. Idem, ibidem, p. 8.
4. Idem, ibidem, p. 12.
5. Idem, ibidem, p. 14.
6. Braga, Corin, op. cit., p. 222.

Vox Libri, Nr. 2 (55) - 2020 18