Page 70 - vl_55-
P. 70
Pledoarie pentru citit cărți
2014): „Are foi și nu e pom, / Îți vorbește și nu
e om,/ Dă exemple, sfaturi multe/ Celor ce
oate că ce zic aici e inutil, dacă vor să le-asculte”;
cititul cărților nu mai e „la modă” „Are foi și scoarță,/ Dar nu e copac./ Cine
P azi, că poate nici revista asta nu e o-nțelege / Minte are-n cap.”
citită, mai ales fiindcă numele ei e chiar „Are foi și nu e pom, / Îmi vorbește ca un om. /
„Vocea Cărților”. Dar este clar faptul că Și cu cât o îndrăgești,/ Tot mai mult te
oamenii care iau această revistă sunt cumva folosești”.
atrași de cărți și pot fi de acord cu pledoariile Indiciile date în aceste ghicitori
mele, și pot eventual să pornească chiar ei o dovedesc cu claritate conștientizarea
campanie de convingere a celor apropiați, dintotdeauna a beneficiilor cititului. Cărțile
căci, într-adevăr, cărțile sunt factori benefici ne măresc în primul rând nivelul de
ai vieții noastre, prin amplificarea unor cunoștințe (cultura) din capul nostru și, având
calități ale fiecăruia dintre noi. Un prim mai multe informații la noi, avem o bază mai
argument în acest sens este chiar vechea solidă pentru o gândire mai corectă, cu efecte
vorbă din bătrâni: „Cine are carte – are mai eficiente, în tot ceea ce avem de făcut în
parte!”. viața noastră. Și asta duce și la un grad mai
Ea ne arată cu claritate faptul că amplu de mulțumire atunci când ne evaluăm
aceste efecte erau conștientizate demult, și acțiunile și prin asta se pun bazele unei stări
chiar de pe vremea când analfabetismul era de bine care (în mod incredibil celor care nu
mai amplu în rândul populației, dar oamenii au exersat asta) are efecte pentru sănătatea
constataseră beneficiile alfabetizării pentru a noastră.
se putea ajunge astfel la o viață mai bună. Și De-a lungul vieții mele am putut
tot din vechime, niște ghicitori al căror constata chiar eu că efectele citirii unor cărți
răspuns e tot „cartea” fac o descriere a unor nu sunt doar interesante, ci chiar benefice
caracteristici și acțiuni ale ei, recunoscute de sănătății noastre psihice și fizice și, fiindcă
pe atunci, și prin aceste definiri rezultă iar, cu amplifică cumva forța noastră mentală, devin
mare claritate și astăzi, că dintotdeauna astfel utile chiar pentru o bună întreținere a
cărțile au avut minunate efecte asupra întregii noastre sănătăți. Dacă pare utopic
noastră. ceea ce am afirmat aici, este nevoie de o
Iată câteva citate dintr-un „Dicționar încercare de explicare mai amplă a acelor
de ghicitori” (autor: Tudor Colac, ed. Litera,
Vox Libri, Nr. 2 (55) - 2020 68