Page 71 - vl_55-
P. 71
Profesiune si vocatie
,
,
efecte. Iată explicațiile mele referitoare la:
Sănătatea psihică: De exemplu, poveștile frumoase din cărți ne dau o stare de frumoasă
încântare, care e benefică pentru psihicul nostru, fiindcă în realitate e destul de rar să avem
motive de înaltă fericire în viața curentă, însă o carte ce conține relatarea unor fapte frumoase și
în care chiar relatarea e și ea foarte frumoasă ne furnizează o simplă și bună fericire care devine
astfel benefică și nouă.
De exemplu, romanele unor mari scriitori care transmit prin cărțile lor povești despre
vieți frumoase și reușite devin astfel modele bune pentru noi, modele pe care le putem cumva
urma în mod convenabil. Tot aici trebuie menționate și tratatele unor cugetători de foarte înalt
nivel, care ne furnizează prin cărțile semnate de ei, chiar argumentația necesară pentru o
abordare frumoasă și sănătoasă a vieții noastre. Și chiar cărțile cu poezii ne dau o bună stare
psihică, prin frumusețea ideilor conținute și prin formulele estetice alese de poetul autor, care
astfel transmite o idee frumoasă într-o formă superbă. Iar pentru copilași, ascultarea sau chiar
cititul poveștilor și basmelor sunt frumoase prilejuri de a înțelege mai amplu viața și de a învăța
că până la urmă binele învinge chiar marile răutăți. Și asta le dă și lor o stare psihică bună și, mai
ales, utilă evoluției lor spre maturitate.
Forța mentală: Așa cum am afirmat într-un articol anterior, oricât de lungă ar fi viața
noastră, totuși nu putem avea o experiență totală de viață (adică să ni se fi întâmplat absolut tot ce
e posibil pe lumea asta!). Dar, prin citirea unor cărți, putem avea acces la experiențele de viață
ale acelor autori, și la opiniile lor despre niște situații și, chiar dacă nu suntem totalmente de
acord cu acele păreri ale lor, avem totuși ocazia să aflăm mai multe despre ceea ce poate fi posibil
într-o viață. Și asta ne dă un plus de experință (aparent doar teoretică), dar care ne poate fi de
folos, în situații uneori asemănătoare cu cele descrise în acele cărți.
Și din aceste „informații” (de multe ori inițial, doar cu valoare estetică) noi putem să ne
întărim forța noastră mentală, fiindcă, devenind mai bine, mai amplu și mai clar informați,
putem înțelege părțile bune și rele ale oricărei situații personale, și astfel mai căpătăm chiar
argumentele, utile în acel moment, pentru a aborda corect acea situație (aparent bună sau
neplăcută la început, dar care după o altfel de înțelegere dată chiar de informațiile din acea carte,
își poate schimba uneori statutul).
Sănătatea fizică: Poate că ideea posibilității de a ne însănătoși doar prin citit pare o
utopie. Dar și aici pot argumenta prin câteva exemple. În primul rând, este vorba despre o bună
stare mentală care favorizează chiar o bună sănătate fizică. Chiar dacă unele dintre ideile
prezente într-o carte par a le contrazice pe altele, totuși fiecare dintre ele argumentează domeniul
menționat în mai multe feluri.
Și astfel, măcar unele dintre ideile susținute acolo pot fi asimilate și pot deveni o bază
solidă pentru ceea ce vrem să facem sau ceea ce trebuie să evităm să facem. Dacă în perioada
comunismului o astfel de abordare era considerată neconformă ideilor materialismului dialectic
(atunci la putere), acum au apărut multe cărți ce exprimă chiar aceste opinii referitoare la relația
dintre felul în care gândim și cel în care trăim.
Aici trebuie menționat în primul rând un autor român, Dumitru Constantin Dulcan, a
cărui carte „Inteligența materiei”, apărută în aprilie1981, a fost chiar considerată inacceptabilă
de cei atunci la putere.
Apoi, după terminarea comunismului la noi în țară, i-au apărut mai multe cărți, în care
ne sunt chiar explicate detaliat efectele pe care le au gândurile rele asupra funcționării corpului
Vox Libri, Nr. 2 (55) - 2020 69