Page 74 - vl_55-

Cum vorbim? Cum scriem?

scările cerdacului (= în primul rând) şi altă dată în partea opusă (= în al doilea rând),
realizându-se corelaţia corectă.
*
Atracţia omofonică se bazează pe identitatea (nu pe analogia) ortoepică (de rostire) a unor
secvenţe lingvistice, deci este rezultatul unei identităţi la nivelul exprimării orale, extinse, în
mod greşit, la nivelul exprimării scrise. Adică, în scris, se ajunge la substituirea ei cu perechea
omofonă, ceea ce duce la schimbarea sensului enunţului sau la ambiguizarea enunţului acestuia.
„Bărăganul altă dată ni se părea mai trist decât acum...” („Destine”, 1990, anul I, nr. 1, iunie, p.
2)
În locul formaţiei altă dată, în altă împrejurare, cu altă ocazie, în alt rând, ar fi trebuit să
apară forma altădată, odinioară, demult, odată, întrucât o cere corelaţia temporală: atunci –
acum.

*

Când în redactarea unei text folosim formaţia de o parte trebuie să o punem pe aceasta în
corelaţie cu de alta, de cealaltă parte, sau de partea opusă, dar în niciun caz cu pe de altă parte,
cum greşit apare în unele tipărituri.
De exemplu: „De o parte, calmul senin al celor trei căpitani... pe de alta, furia celor doi
şefi [...].” (Eugen Teodoru, Nunta cu sănii, 1980, p. 43)
Aici ar fi trebuit să apară forma de o parte, în opoziţie cu pe de alta.

*
Graba sau neglijenţa în redactarea scrisă a enunţului generează de cele mai multe ori ideea
de numărare (nu o dată), chiar atunci când aceasta este explicit redată în context: „Dacă ai
făcut-o de capul tău, efendi, atunci de două ori îţi meriţi soarta: odată nu ţi-ai slujit cu credinţă
stăpânul şi a doua oară pentru că i-ai insultat aliatul!” („Ritmuri hunedorene”, 1976, februarie,
p. 2)
În acest text nu mai poate fi vorba de neînţelegere în ceea ce priveşte interpretarea lui
odată, odinioară, deoarece ni se spune clar că este vorba de două greşeli comise de către cineva,
fiecare dintre ele suficientă pentru ca să atragă pedeapsa capitală, ci de neglijenţă, de neatenţie în
exprimare.
Oară (pluralul ori) este sinonim cu dată (pluralul dăţi), ambele referindu-se la timpul sau
momentul în care are loc un fapt.
E de la sine înţeles că a vrut să se spună o dată, iar nu odată „odinioară”, cum greşit apare
în text pentru că o dată şi cu a doua oară fac de două ori.
Un enunţ în care se petrece o substituire eronată a unor omofone este şi cel care urmează:
„Şi mijloacele de informare, fie ele locale sau naţionale, au relevat acest fapt în transmisiile lor,
împlinindu-şi, cele mai multe dintre ele, misiunea cu profesionalism şi obiectivitate, nu odată cu
spirit eroic, cu necesarul respect pentru adevăr.” („Flacăra lui Adrian Păunescu”, 2012, 20-26
ianuarie, p. 4)

Vox Libri, Nr. 2 (55) - 2020 72