Page 76 - vl_55-

Cum vorbim? Cum scriem?

sensului adverbului devale a dus în textul citat la o secvenţă lingvistică inadvertentă sintactic,
„la devale”, din cauza contaminării cu prep. la + s.f. vale > loc. adv. la vale, în jos (nu putem
spune: o rupseră la în jos). Ca atare, ori se renunţă la prepoziţia la (scriindu-se doar devale), ori
se renunţă la adverbul devale (scriindu-se: la vale). În felul acesta textul ar deveni logic şi corect
din punct de vedere gramatical:
Ocupanţii o rupseră devale. Ocupanţii o rupseră la vale.

*

O altă omofonie în cadrul formaţiilor cu nici este nici cum (conj.+ adv. corelativ: nici
cum zici tu, nici cum zice el) – nicicum (adv. compus, cu sensul deloc, defel).
Când secvenţa lingvistică în discuţie are sensul unitar, dovedind o sudură deplină a
elementelor sale componente, care şi-au pierdut sensul originar şi funcţia gramaticală, aceasta
se scrie într-un singur cuvânt cu înţelesul deloc, defel, nicidecum. Când nici (conj.) şi cum (adv.)
îşi păstrează sensul originar şi rolul gramatical, formaţia se scrie cu blanc între aceste elemente:
nici cum.
În sprijinul necesităţii scrierii separate în astfel de cazuri vine şi faptul că între cele
două elemente se pot intercala şi alte cuvinte: nu mă gândesc nici la cum a procedat el, nici la
cum a procedat ea.
Nu întotdeauna apar grafiile corecte pentru redarea celor două secvenţe.
În enunţul: „[...] gândirea omenească purcede numai din ce ni se arată în aievea, iar
ceea ce nu iveşte nu e nici cum, n-are fiinţă, e ca şi când n-ar fi.” (Ioan Slavici, Romanele vieţii,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979, p. 280), prezenţa formei nici cum cere existenţa subînţeleasă
sau exprimată a unei corelaţii modale – nici cum..., nici cum sau copulativă, cu nici unde. După
cum se observă, textul nu conţine aşa ceva. Dacă înţelegem însă că formaţia a fost folosită cu
sensul defel, deloc, atunci enunţul capătă înţeles, pentru că a nu avea fiinţă (n-are fiinţă) este
sinonim cu a nu exista defel. Dar pentru sensul arătat este valabilă grafia nicicum, într-un singur
cuvânt, iar nu cu blanc între elementele componente, aşa cum apare în textul citat.
Un alt enunţ în care apare grafia incorectă: „Nu arăta totuşi prea rău, nu arăta nici cum,
nici obosit, nici odihnit...” (Mihai Sin, Viaţa la o margine de şosea, Editura Cartea Românească,
Bucureşti, 1975, p. 124)
A nu arăta nici obosit, nici odihnit înseamnă a nu arăta în niciun fel, dar acest sens
corespunde grafiei nicicum.
Un alt argument pentru scrierea legată a lui nici de cum, nicicum, în textul dat, este faptul
că aceste adverbe nu sunt independente din punct de vedere gramatical şi logic atât timp cât nici
nu intră în corelaţie – nici (obosit), nici (odihnit) –, iar cum nu introduce un complement
circumstanţial de mod sau o propoziţie circumstanţială de mod: cum este ea; cum se arată el.
Deci, în text, ar fi trebuit să apară grafia: nicicum.

*

Găsim mai jos un exemplu interesant datorită faptului că în aceeaşi frază apare de trei ori

Vox Libri, Nr. 2 (55) - 2020 74