Page 77 - vl_55-

Cum vorbim? Cum scriem?

prepoziţia întru: de două ori urmată de numeralul sau articolul unul, respectiv un, şi o dată în
adverbul compus întruna cu sensul mereu.
„Nu cumva tu ai vrea să comprimi la un moment dat timpurile într-unul singur, adică să
ne plimbăm într-una încolo şi înapoi ca într-un fel de haos.” („Cutezătorii”, 1976, nr. 4, p. 8)
În acest caz, grafia incorectă „într-una” a adverbului întruna, cu sensul mereu, se poate
datora contaminării cu formele prep. + art. sau numeral, care îl preced şi-l urmează.
„Folosită frecvent în limba veche sub forma întru, prepoziţia are astăzi în mod
obligatoriu forma într- înaintea pronumelui personal însul şi a numeralului cardinal un, o, care
nu sunt precedate niciodată de prepoziţia în.” (GLR, vol. II, 1963, p. 336).
„Şi întru una din seri, cum şedea Spânul împreună cu moşu-său... iaca ce zăresc în depărtare un
sul de raze scânteietoare, care venea înspre dânşii.” (Ion Creangă, Poveşti, Povestiri, Editura
Ion Creangă, Bucureşti, 1985, p. 102)
Desigur, azi nimeni nu mai spune şi nici nu mai scrie astfel.

*

Forma „dinafară”, cu înţelesul din exterior, nu este corectă, deoarece adverbul se scrie
separat de toate prepoziţiile care i se pot alătura, atunci când acesta rămâne independent din
punct de vedere semantic şi gramatical: de afară, pe de afară, în afară.
Deci, trebuie precizat că adverbul afară în toate construcţiile lexicale în care îşi păstrează
sensul propriu se va scrie despărţit de prepoziţiile care îl precedă.
Prepoziţiile care îl precedă nu schimbă valoarea semantică a adverbului afară, acesta
însemnând întotdeauna exterior, iar prepoziţiile din, de, în, pe şi de pe precizează sensul acţiunii
verbale în legătură cu localizarea exprimată de adverb.
Folosirea frecventă, în scris, în mod greşit, a formei dinafară pentru din afară, cu
înţelesul din exterior, a dat naştere, după acest model, unor forme, de asemenea incorecte, şi
anume scrierea: înafară pentru în afară; înafara pentru în afara şi înafară de pentru în afară
de. „[...] în fapt, de a institui înafară, heraldica dinăuntru, astfel încât geografia universului se
reduce doar la acele semne care relevă substanţa interioară.” („Familia”, 1977, an V, nr.1 (137),
p. 2)
„[...] fiind ceva deosebit, calitativ distinct de fiecare dintre ele, fără însă să existe înafara lor.”
(Iordachi Tudose, Biologia generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 16)
În toate aceste exemple, forma corectă ar fi fost: în afară (loc. adv.), respectiv în afara
(loc. prep.), în afară de (loc. prep.), deoarece afară îşi păstrează în toate aceste formaţii sensul
său originar ca, de altfel, şi în formaţiile similare: din afară, de afară, pe afară.

Vox Libri, Nr. 2 (55) - 2020 75