Page 76 - vl_48

strălucire artistică şi de stil, cu mari primejdii, dar care ne dă impresia vieţii în toate dimensiunile ei, nu
izolată pe planşe anatomice de studiu, ci curgătoare şi naturală; formulă realizată rar în toate
literaturile şi pentru prima dată la noi.”
Am în camera mea de lucru, pe un perete, copia unei fotografii din 1937. Este un
instantaneu al unei mari artere din Bucureşti, Calea Victoriei, cu maşini, trăsuri şi o mulţime de oameni
surprinşi în mişcare, într-o zi însorită. Bărbaţii poartă costume uşoare, pălării şi bastoane. Femeile sunt
îmbrăcate în rochii vaporoase. Un domn respectabil tocmai face gestul reverenţios al scoaterii pălăriei
în faţa unui cunoscut întâlnit pe stradă. Două doamne cu părul cârlionţat merg ţinându-se de braţ şi
zâmbesc, cu gropiţe în obraji, pe seama a ceea ce tocmai şi-au spus, fără îndoială, despre bărbați.
Patronul unui restaurant a ieşit în faţa localului şi îi invită pe trecători să intre şi să guste dintr-un nou
lot de vin, adus de la Cotnari. Iar o florăreasă, îmbrăcată într-un costum popular românesc, cu o ie albă
ca zăpada, vinde flori. Toţi au sufletul uşor, lipsit de griji, toţi se bucură de viaţă cuviincios şi calm, în
ţara lor, toţi au înfăţişare de oameni.
Aceasta era lumea pe care o simbolizează pentru mine Eugen Lovinescu. O lume,
bineînţeles, pierdută şi pe care acum încercăm, cu mari eforturi şi sacrificii, să o reconstituim.
Criticul pe care ar trebui să-l avem drept model într-o eventuală acţiune de relansare a
literaturii este Eugen Lovinescu.
În secolul douăzeci, el a fost geniul bun al culturii române.
Eugen Lovinescu a practicat democraţia cu graţie, fără să renunţe la ierarhizarea valorilor.
A fost un raţionalist fără să devină cinic.
Şi-a iubit ţara fără să ofenseze cu iubirea lui pe cei aparţinând altor neamuri.
A trăit discret fără să se înece în anonimat. (A fost, dimpotrivă, o vedetă. Obiceiul lui de-a se
„revizui”, menţionat până şi într-un cuplet al lui Constantin Tănase, a intrat în folclorul timpului.)
A dat tonul în literatura română fără să aibă ambiţii de dictator şi mai ales fără să-i inhibe pe
cei din jur. Toţi autorii care au respirat atmosfera din cenaclul Sburătorul – înființat și condus de el − au
descoperit bucuria de-a avea pentru cine să scrie.
A fost un mare pedagog fără să-i moralizeze agasant pe contemporani.
Şi-a folosit civilizat incontestabilul talent literar fără să facă din el o armă periculoasă.
Chiar şi cele mai violente pamflete ale lui seamănă cu o bătaie cu flori.
S-a opus fascismului fără să aibă nimic de comunist.

(Fragment din cartea în curs de apariție 100 de semnături,
cuprinzând textele care stau la baza emisiunii cu același titlu
difuzate în cursul anului 2018, vinerea și duminica, la ora 20.45, de Trinitas TV)

Alex. ȘTEFĂNESCU

Vox Libri, Nr. 3 (48) - 2018 74