Page 75 - vl_48

Aron Pumnul chiar l-a învățat literatură pe Mihai Eminescu, așa cum peste un secol, la Ploiești,
profesorul Gheorghe Milica îl va învăța literatură pe Nichita Stănescu.

Eugen Lovinescu (1881−1943)

Eugen Lovinescu a fost în toată perioada dintre cele două războaie mondiale un cititor de
serviciu. N-a făcut carieră universitară, nu a înființat partide politice, nu a ajuns în Parlamentul
României. A urmărit cu atenție, din camera lui de lucru, evoluția literaturii române. Munca lui
intelectuală, de înaltă calificare, s-a dovedit a fi mai mult decât necesară, pentru că în această perioadă,
fastă pentru România, cu mari realizări în toate domeniile, literatura a cunoscut și ea o dezvoltare
explozivă. În absența spiritului critic, exista riscul să apară o confuzie de valori sau să se ajungă la o
situare în afara timpului. Au fost prezenți la datorie, în acea epocă de entuziasm național, și alți critici
literari străluciți, dar E. Lovinescu s-a remarcat prin devotament și consecvență. Așa cum Titu
Maiorescu a contribuit la profesionalizarea creației literare românești, E. Lovinescu a contribuit la
modernizarea ei.
Criticul a reflectat îndelung asupra civilizației românești moderne (căreia i-a consacrat o
lucrare de sinteză) și a înțeles, mai clar decât alții, că aparținem spațiului european. Că este vorba nu de
o modă, ci de un destin istoric, pe care trebuie să ni-l asumăm.
În cunoscuta sa operă critică Istoria literaturii române contemporane, a pledat cu talent
literar și cu elocvență pentru modernitate. Scrisul său avea farmec. Stilul de o delicatețe feminină,
maliția care nu depășea niciodată limitele politeții, asocierile de idei făcute cu dezinvoltură i-au
cucerit pe contemporani (nu și pe cei refractari la orice formă de libertate a spiritului).
Caracterizările făcute unor opere literare atrag și azi atenția prin subtilitatea spiritului critic și
expresivitate. Iată, ca exemplu, cum comentează E. Lovinescu romanul Ion de Liviu Rebreanu:
„Formula lui Ion este îngrămădirea unui fluviu curgător de fapte ce se perindă aproape fără
început şi fără sfârşit, fără o necesitate apreciabilă, fără finalitate. E, negreşit, o metodă lipsită de

Vox Libri, Nr. 3 (48) - 2018 73