Page 76 - vl_50

criterii, cu toţii descriau acelaşi tunel de lumină, aceeaşi
senzaţie minunată de pace şi căldură, pe lângă o acutizare
neobişnuită a percepţiei şi a simţurilor, în timp ce îşi priveau
corpul fizic de undeva, de sus, ca nişte spectatori ocazionali
ai propriei morţi. Ce se întâmpla cu sufletul lor în tot acest
timp? Se îndrepta spre acest misterios tunel? Se întorcea în
Marele Tot, ocupând „etajul” rezervat fiecărui muritor în
parte, în funcţie de gradul de evoluţie? Greu de spus...
Din perspectivă pur biblică, sufletul apare descris
în Cartea Cărţilor: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din
ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul
s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7). Rezultă că
suntem definiţi, „ca întreg”, prin suflet. De aici şi importanţa
autocunoaşterii scopului vieţii noastre, viaţa dată nouă ca
entitate întrupată a sufletului divin. Important este însă, în
perspectiva ştiinţifică, dar şi spirituală, ce facem cu sufletul
nostru de-a lungul vieţii, până la capăt. Până când ne vom
continua existenţa într-un alt trup, dintr-o materie
indestructibilă sau poate într-o formă superioară de energie,
trebuie să-i dăm Cezarului (adică sufletului nostru) ce este al
Cezarului şi să transpunem darul Dumnezeirii numai în frumos, în bunătate şi adevăr, să ne cultivăm
nevoia de a dărui în permanenţă, pentru că fiecare dintre noi are ceva de oferit.
Din perspectiva mea, aceea de poet, sufletul este cea mai frumoasă muzică fără note, cel mai
frumos dans fără paşi sau cel mai frumos zbor fără aripi care a existat vreodată. Sufletul este înălţare şi
cădere, lumină şi întuneric, alb şi negru, ordine şi haos, acceptare şi abandon, linişte şi zbucium, el pare
a fi antiteza dintre noi şi noi, atunci când nu cunoaştem exact ţinta spre care ne îndreptăm, ci doar
faptul că drumul până la ea e plin de hopuri sau meandre. Avem nevoie deci de scop, de ţintă, de ştiinţa
cunoaşterii noastre interioare. Sufletul este cartea noastră de vizită, arma noastră secretă, el stochează
atât slăbiciunile inerente fiinţei umane, cât şi puterea acesteia de a le depăşi. Merită să ştim asta!
Priviţi-o deci pe Doina-suflet, ca dar şi dăruire din darurile ce-i vin de sus şi din cele pe care
frumos le-a modelat în viaţa ei, cunoscând ţinta! Ea este un artist în adevăratul sens al cuvântului,
ştiind că talentul este acel mărgăritar primit în dar la naştere, care trebuie şlefuit în permanenţă, pentru
a străluci. Chiar dacă uneori trec ani sau zeci de ani până să ţi-l descoperi, niciodată nu este prea târziu
să mergi pe calea pe care destinul ţi-a ales-o, pentru a-ţi desăvârşi scopul vieţii. Scriitorul american
Leo Buscaglia susţinea că „talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este
darul tău pentru Dumnezeu”, iar poeta Ana Blandiana enunţa: „Toţi avem talent, dar talentul nu este
decât un mijloc de tracţiune, cu care unii transportă diamant, alţii cărbune şi atât de mulţi materiale
sintetice”.
Să privim aşadar diamantele de suflet ale Doinei Nelega, care cântă (metaforic vorbind) la o
altfel de liră decât mine, utilizând culorile în locul slovelor, dar care ne aminteşte, ca misionar, că
trebuie să fim frumoşi zi de zi şi darnici în vibraţia frumosului.
Sincere felicitări pentru această minunată expoziţie şi mult succes şi inspiraţie în continuare!

Camelia ARDELEAN

Vox Libri, Nr. 1 (50) - 2019 77