Page 23 - vl_51

colorate din loc în loc, pe toată suprafața acestora, deși cel mai adesea și acestea au decoruri doar la
capete.
Elementul primar în decorul ștergarelor este dunga, varga, vâstra sau vârsta. Stilul decorativ
este în general cel geometric la ștergarele mai vechi și cu elemente florale, fitomorfe, avimorfe, foarte
rar zoomorfe, la cele mai noi. Elementele de decor sunt incluse de obicei într-o dungă de culoare roșie
sau neagră ce servește drept fond, dungă care este încadrată de o parte și de cealaltă de două-trei vergi
mai subțiri, în culorile roșu și negru.
La ștergarele vechi compozițiile decorative sunt simple și constau de obicei dintr-o
succesiune sau alternanță de: romburi, romburi cu raze, romburi hașurate, triunghiuri hașurate,
coarnele berbecului, unghiuri paralele, segmente de dreaptă, X-uri, S-uri, motive astrale sau
religioase (cruce, potir etc).
De fapt, elementele respective le regăsim la piesele de port popular, la țesăturile noastre și în
toată arta populară românească.
Aceste semne vin de foarte departe în timp, fiind un remarcabil și de necontestat document al
continuității poporului român, milenii de-a rândul pe aceeași vatră.
Semnele respective au fost folosite din epoci străvechi, la început scrijelite pe os, piatră sau
lemn, apoi cusute pe haine. Poate că inițial ele au fost incizate direct pe piele. Scopul utilizării acestor
semne era extrem de vast și variat. Pentru primii oameni ele aveau funcții diverse: apărau de boli și
duhuri rele, de momente nefaste, aduceau ocrotire, prosperitate, belșug și fertilitate.
Simbolistica acestor semne, după unii cercetători, ar fi următoarea:
-cercul - simbol al cerului, al masculinului, dar și al soarelui, al ciclicității anotimpurilor;
-S răsturnat - simbol al timpului, al eternității, urcarea spre cer sau coborârea în abis;
-„zig - zagul” sau linia frântă - una dintre cele mai vechi reprezentări care simboliza fulgerul
și implicit forțele dezlănțuite ale naturii, tot ceea ce era greu de stăpânit, de controlat;
-dreptele paralele - simbol al axului thanatic, al neființei, multiplul, dualitatea;
-rombul - unul dintre cele mai utilizate semne în arta populară românească, simbol al
soarelui, al zeității supreme, sau al Mamei - glie; o sumă de contrarii: pozitiv/negativ, spirit/materie,
masculin/feminin, pozitiv/negativ, pământ/cer etc.;
-X-ul, simbol al zeului suprem, o zeitate de prim rang, zeița regenerării și transformării;
-triunghiul - simbol al femininului, al fertilității, al vieții, al regenerării etc.;
-coarnele berbecului - fertilitate, vitalitate debordantă, sănătate;
-unghiurile,V-urile - abundenţă, viaţă, hrană, simbol al zeiţei-pasăre, naștere și renaștere;
-hașura - mediul acvatic, apă, abundență, fertilitate.
Toate aceste semne şi altele care li se alătură în diverse combinaţii au fost utilizate iniţial ca
nişte ideograme care transmit o anume informaţie, utilizându-se precum literele unui alfabet.
Inițial, vopsirea firelor de lână sau cânepă pentru decorul țesăturilor era realizată de femei în
gospodăria proprie, după rețete străvechi, transmise de la o generație la cealaltă. Culorile erau de
origine vegetală, preparate cu mare grijă și răbdare, aproape sub forma unui rit, din plantele, arbuștii și
arborii fructiferi sau sălbatici din apropierea satului.
În procesul de vopsire a firelor se disting mai multe etape:
-pregătirea firelor consta în procesul de albire a sculurilor de lână sau bumbac, prin fierbere și
expunere la soare. Astfel, se îndepărtau substanțele grase și se degradau pigmenții naturali din fibre.
-pregătirea colorantului. Extracția colorantului din plante se făcea prin două metode - prin
macerare și prin decoct (fierbere) într-o soluție de zer sau borș.
-vopsirea firelor și nuanța obținută depindea de durata menținerii în soluția ce servea drept

Vox Libri, Nr. 2 (51) - 2019 20