Page 75 - vl_52
P. 75

Pagina bibliofilului



           nerăbdători, vrând să mergem până la capăt cu iniţierea noastră, să bem până la fund
           paharul amărăciunii din care au fost obligaţi să bea cei mai buni, mai inteligenţi şi mai
           frumoşi oameni ai acestei ţări.

                                          *    *    *    *    *

               Foarte originală este descrierea condiţiilor
           de  viaţă  din  închisori.  Ion  Ioanid  depăşeşte
           obişnuita incriminare a mizeriei cumplite, care
           contribuie, alături de munca silnică şi de tortură,
           la  exterminarea  deţinuţilor.  El  are,  în  multe
           împrejurări,  atitudinea  lui  Robinson  Crusoe,
           care,  ajungând  pe  o  insulă  necunoscută,  îşi
           învinge  repede  disperarea  şi  inventariază
           mijloacele de supravieţuire puse la dispoziţie de
           noul său mediu de viaţă. Ori de câte ori istoriseşte
           cum  a  fost  transferat  într-o  nouă  închisoare,
           memorialistul trece în revistă elementele a căror
           descoperire l-au bucurat la vremea respectivă: o
           ferestruică îngustă permiţând contemplarea unui
           mic  fragment  de  cer,  accesul  la  un  WC  al
           gardienilor din care putea fi pescuit câte un petec
           de ziar, pentru aflarea ultimilor ştiri despre viaţa        Ion Ioanid.
                                                                         Foto:
           internaţională, existenţa în vecinătatea închisorii   www.ziarulmetropolis.ro/
           a  unei  păduri  emiţătoare  de  efluvii  de  aer    s%C4%83-nu-uit%C4%83m-
                                                                       ion-ioanid/
           proaspăt  etc.  Această  tratare  a  unui  spaţiu
           kafkian  ca  un  mediu  de  viaţă,  care  poate  fi
           amenajat şi valorificat, exprimă o extraordinară vitalitate, o neclintită încredere în
           raţiune şi civilizaţie şi are un efect tonic asupra cititorului.
           Principalul personaj al romanului este, bineînţeles, autorul însuşi, un om minunat,
           care  rămâne  generos  şi  demn  chiar  şi  în  situaţii  care  pe  alţii  îi  dezumanizează.
           Remarcabil este faptul că memorialistul nu ciopleşte de zor la propria sa statuie,
           principala sa preocupare fiind să evidenţieze nobleţea celor din jur, fie ei tovarăşi de
           detenţie, oameni din afara închisorii sau chiar soldaţi de pază. Însă tocmai această
           lăsare a sa pe un plan secundar, tocmai această bucurie de a descoperi frumuseţea
           sufletească a semenilor îl transformă pe narator într-un personaj luminos.


              Vox Libri, Nr. 3 (52) - 2019                                            73
   70   71   72   73   74   75   76   77   78   79   80