Page 17 - VoxLibri 71/2024

Ars legendi

acesteia, astfel încât persoana iubită devine o ipoteză de
real, un produs al unei conștiințe hiperlucide: ,,Desigur,
suferea văzând acea lumină în a cărei atmosferă aurie se
mișca, îndărătul ferestrei, cuplul invizibil și detestat,
auzind acel murmur care dezvăluia prezența celui ce
venise după plecarea lui, ipocrizia Odettei, fericirea pe
care ea o gusta acum cu celălalt. Și totuși era mulțmit că
venise: tortura care îl silise să iasă din casă își pierduse
din ascuțime, pierzându-și caracterul vag, acum când
cealaltă viață a Odettei pe care, în acea clipă, o bănuia,
neputincios, dintr-odată, era în fața lui, luminată în plin
de lampă, prizonieră fără să știe în acea cameră unde,
oricând va vrea, el va putea intra spre a o surprinde și a o
captura; sau mai curând va ciocăni în jaluzele, cum
făcea adeseori când venea foarte târziu; astfel, cel puțin,
Odette va afla că știuse, că văzuse lumina și auzise
conversația, iar el, care adineauri și-o închipuia
râzându-și, cu celălalt, de iluziile lui, îi vedea acum pe
ei, încrezători în greșeala lor, înșelați de fapt de el, pe
care îl credeau departe de aici și care știa că va ciocăni în
jaluzele. Și poate că ceea ce simțea în acel moment foarte plăcut era și altceva decât potolirea
unei îndoieli și a unei dureri; era o plăcere a inteligenței. Dacă, de când era îndrăgostit, lucrurile
își recăpătaseră pentru el puțin din interesul minunat pe care îl aveau odinioară, dar numai acolo
unde erau luminate de amintirea Odettei, acum gelozia sa trezea o altă facultate din studioasa lui
tinerețe, și anume pasiunea pentru adevăr, dar pentru un adevăr interpus, de asemenea, între el și
amanta lui, necăpătându-și lumina decât de la ea, adevăr cu totul individual ce avea drept obiect

Vox Libri, Nr. 2 (71) - 2024 15